Băsescu: Tânjesc după nepoței

Publicat: 20 05. 2012, 08:57
Actualizat: 20 05. 2012, 14:35

 

 

 Președintele Traian Băsescu a spus sămbătă seara, la o întâlnire cu românii de la Chicago, unde s-a pozat cu doi bebeluși, că tânjește și el după „nepoței”.

După ce a vizitat Catedrala Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de la Chicago, președintele a fost abordat de cei aproximativ 50 de români localnici care au fost prezenți, aceștia punându-i diverse întrebări și cerându-i să facă fotografii cu ei.

În brațele președintelui au ajuns pentru fotografii și doi bebeluși . Aceștia și-au făcut manifestată prin scântece prezența în timpul serviciului religios ținut în catedrală, iar șeful statului a întrebat la sfârșitul slujbei de ei.

În timp ce se fotografia cu o fetiță, căreia i-a aranjat grijuliu bonețica, o doamnă l-a întrebat pe președinte dacă nu își aduce aminte de perioada când erau mici cele două fiice ale sale, Ioana și Elena.

„Am avut, doamnă, fete, dar aștept și eu un nepoțel. Când îi văd pe ăștia mici, tânjesc mai mult după nepoței, decât îmi aduc aminte de fete”, a spus președintele.

Corespondență de la trimisul MEDIAFAX la Chicago, Marius Frățilă