Candidatura lui Miron Cozma la prezidențiale a fost respinsă de BEC. Motivul: Peste 270.000 de semnături erau fotocopii

Publicat: 22 09. 2019, 18:53

„Decizia nr 16/D din 22.09.2019 privind respingerea înregistrării candidaturii domnului Miron Cozma pentru alegerea președintelui României din anul 2019″, prevede decizia luată de BEC.

Instituția precizează că peste 270.000 de semnături depuse de Cozma erau de fapt fotocopii sau prezentau elemente de similitudine.

„În urma verificărilot efectuate la depunerea listelor de susținători, conform procesului verbal încheiat în data de 20 septembrie 2019, a fost identificat un număr de 309.656 de semnături, din care 269.229 erau afectate de diferite lipsuri, după cum urmeaza: Copii xerox. De asemenea, s-a constatat că 846 de semnături, prezentate ca aparținând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidentă, care înlătură prezumția simplă de validitate a acestora. În ceea ce privește condiția referitoare la numărul susținătorilor, în urma verificării listei de susținători, efectuată de Biroul Electoral Central, cu sprijinul aparatului tehnic auxiliar al acestuia, s-a constatat că 270.075 de semnături din totalul de 309.656 reprezintă, în fapt, fotocopii sau conțin elemente de similitudine evidentă”, se arată în motivarea deciziei.

Astfel, numărul de semnături neafectate de vicii de fond și de formă este mai mic decât numprul de 200.000, prevăzut de lege pentru o susținere valabilă a candidaturii.

Anterior, BEC a respins și candidatura lui Viorel Cataramă la alegerile prezidențiale.

Candidații la alegerile prezidențiale își pot depune la Biroul Electoral Central candidaturile până duminică, 22 septembrie, ora 24:00.

Pe 12 octombrie este startul oficial al campaniei electorale.

Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc pe 10 noiembrie iar al doilea tur pe 24 noiembrie. Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidențiale între 8 și 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 și 24 noiembrie.