Ce a găsit Cioloș în proiectul de buget al lui Dragnea. „La mine unu plus unu fac doi”

Publicat: 09 12. 2016, 00:00

”Merge pe aceeași linie a minciunilor, exagerărilor și a luatului feței electoratului cu cifre impresionante, dar care care nu au susținere. Nici ei nu au dat foarte multe detalii care să ne permită să avem o analiză coerentă a bugetului. Observ că merg pe cifre nerealiste, pe o creștere economică de 5,5%, față de 4,8%, cât o să avem anul acesta, iar Comisia Europeană estimează că vom avea o creștere de 3,9% în România. Noi, la Ministerul de Finanțe, mergem de 4,2-4,3% din PIB. Deci 5,5% este nerealist. Dacă pornești de la creșetea asta să spui că vei avea venituri mari să le pui în cheltuieli, asta înseamnă lipsă de responsabilitate”, a comentat șeful Executivului schița de buget prezentată de Dragnea miercuri.

El a remarcat că social-democrații par a nu fi luat în considerare propriile propuneri în acest proiect.

”Nu avem aceeași matematică. La mine unu plus unu fac doi. Acolo, când te uiți la alocările bugetare suplimentare pe care PSD le promite și le aduni cu niște cheltuieli obligatorii, suma totală e cu câteva miliarde mai mare chiar decât totalul pe care ei îl pun în cheltuielile pe care le pun. La capitolul venituri, dintr-o primă analiz ăa Ministerului Finanțelor, ajungi la concluzia că PSD nu a luat în calcul propriul Cod Fiscal care spune că TVA va fi redus, eliminarea taxei pe stâlp și eliminarea supraaccizei. Ceva nu e în regulă și eu nu văd cum bugetul respectiv poate fi aplicat”, a concluzionat Cioloș.

El l-a acuzat pe predecesorul său, Victor Ponta, că e patriot doar la București, nu și la Bruxelles.

„Tot cei care ne-au lăsat ce ne-au lăsat, au început să spună nu avem absorbție anul acesta de fonduri europene. Păi nu aveam cum să avem absorbție pentru că nu au fost proiecte pregătite, pentru că, dacă am fi vrut să avem absorbție anul acesta ar fi trebuit să existe proiectele europene. Ar fi trebuit să fie acreditate agențiile, autoritățile de management. Ar fi trebuit să fi rezolvat problemele cu condiționalitățile ex-ante. Tot guvernul precedent le-a negociat cu Comisia Europeană. De fapt, e mult spus le-a negociat pentru că, de fapt, le-a înghițit așa cum le-au dat cei de la Comisie. A trebuit noi să negociem. (…) Patriotul (Victor Ponta -n.r) e patriot acasă, acolo e mai ascultător (…) Guvernul la vremea aceea a cam înghițit așa, pe nemestecate ceea ce s-a dat de la Bruxelles și noi am venit anul acesta și pe multe aceste măsuri am explicat Comisiei că multe dintre cele ce le-au cerut, nu are niciun sens să le ceară pentru că nu aduc nimic în plus”, a afirmat Dacian Cioloș.

El a admis că au fost întârzieri la plata subvențiilor în agricultură, dar a apreciat că au fost cauzate de guvernul precedent.

„Dacă am fi vrut să plătim la timp anul ăsta subvențiile, (..) Guvernul ar fi trebuit să lanseze licitația pentru firma care să revadă softul la Agenția de Plăți (…) Și domnul Ponta și guvernul au vorbit mai mult decât să facă și au vorbit chiar mai mult după ce n-a mai fost la guvernare, criticând întârzieri datorate exact modului în care au guvernat”, a subliniat Cioloș.

El a fost întrebat și despre criticile liderului PSD, Liviu Dragnea, despre agricultură.

„Nu știu cât cunoaște domnul Dragnea, dânsul mai aude așa ce-i mai suflă în ureche unul sau altul despre agricultură, dar nu știu cât cunoaște dânsul exact care sunt mecanismele”, a comentat premierul.