Cine e Bogdan Drăgoi, viitorul ministru al Finanțelor: prieten de familie cu Adriean Videanu, posesorul unui Jaguar și o presupusă legătură cu o vedetă Playboy

Redactor:
Victor Rotariu
La 32 de ani neîmpliniți (e născut pe 27 mai 1980), Bogdan Alexandru Drăgoi, actual secretar de stat în ministerul Finanțelor, are deja circa șase ani de experiență la nivel înalt în instituțiile publice și este considerat una dintre "tinerele speranțe" ale Finanțelor din România.

La 32 de ani neîmpliniți (e născut pe 27 mai 1980), Bogdan Alexandru Drăgoi, actual secretar de stat în ministerul Finanțelor și propunere pentru șefia ministerului, are deja circa șase ani de experiență la nivel înalt în instituțiile publice și este considerat una dintre „tinerele speranțe” ale Finanțelor din România.

El și-a pornit ascensiunea în funcțiile publice drept consilier al Ancăi Boagiu, când ea deținea șefia Ministerului Integrării Europene după care a ocupat, în ordine, funcția de secretar de stat în ministerul finanțelor (septembrie 2006 – noimebrie 2007), în primul mandat de ministru de finanțe al lui Sebastian Vlădescu, de director general al departamentului economic al Primăriei Generale a Municipiului București, în mandatul lui Adriean Videanu. În ianuarie 2009 s-a reîntors la Finanțe, în funcția de secretar de stat, funcție pe care o ocupă și în prezent. În 2009 a fost rechemat în Finanțe în timpul mandatului lui Gheorghe Pogea, care a ocupat înainte și funcția de administrator al firmelor lui Adriean Videanu.

Fiul „lui tata”

Legătura dintre Bogdan Alexandru Drăgoi și PDL pare a fi una cu atât mai strânsă cu cât tatăl său, Dan Drăgoi, este considerat a fi unul dintre apropiații familiei Videanu. Dan Drăgoi a fost, la începutul anilor ’90, unul dintre cei mai puternici și mai discreți oameni de afaceri din România, numele său fiind legat de grupul Balli, care desfășura în acea perioadă afaceri în industria petrolului, oțelului și a altor metale neferoase.

Dan Drăgoi, tatăl lui Bogdan Alexandru Drăgoi, alături de Adriean Videanu, fost primar general al Capitalei. Sursă Foto: Cotidianul

Inițial un apropiat al lui Iliescu, după schimbarea puterii politice, Dan Drăgoi a devenit un apropiat al „grupului” din jurul lui Adriean Videanu, fostul primar general al Capitalei, după cum scrie Ziarul Financiar. Din acest grup mai fac parte, conform sursei citate, Gheorghe „Bebe” Ionescu, Sorin Crețeanu (proprietarul Comnord), Raul Doicescu (proprietarul BogArt) și Puiu Popoviciu (proprietarul mall-ului Băneasa).

De altfel, presa mondenă a suprins cele două familii, Videanu și Drăgoi, petrecându-și vacanțele împreună, în special pe Coasta de Azur.

Patru ani în privat, șase în funcții publice

În mediul privat, Bogdan Drăgoi a activat, în afaceri, pentru o perioadă de circa patru ani, începând ca analist de afaceri la firma Inquam Limited, din Marea Britanie, fiind ulterior promovat ca asociat în acestă firmă pentru ca din octombrie 2004 până în aprilie 2006 să ocupe funcția de vice-președinte și acționar al FocusSat SA România, compani vândută în acel an gigantului UPC.

Este vorbitor a trei limbi străine (engleză, franceză și italiană), după cum precizează în CV-ul făcut public, și a absolvit Universitatea Tufts Fletcher, din Boston, statul american Massachusetts, cu două specializări, Relații Internaționale și Economie, ambele absolvite Magna cum Laudae.

În funcția de secretar de stat la Finanțe, începând din 2009, Bogdan Drăgoi, care coordonează Trezoreria și are ca principală responsabilitate asigurarea finanțării statului, s-a remarcat în special prin succesul, după cum îl consideră mulți economiști, de care s-au bucurat emisiunile de titluri de stat românești peste graniță.

„Stăpânul” finanțării externe și interne a Finanțelor

Cel mai recent astfel de succes a fost cel înregistrat la finele lunii ianuarie, când MFP a împrumutat, prin vânzarea de obligațiuni de stat, 1,5 miliarde de dolari de piața financiară din SUA, la un randament de 6,875%. Economiștii locali au considerat împrumutul un succes, atât datorită randamentului obținut, unul bun pe piața din SUA pentru un stat Est-European, cât și datorită faptului că cererea de obligațiuni a fost de aproape 7 miliarde de dolari, reieșind astfel că interesul și dorința de a împrumuta România a fost foarte mare.

Sursă: Blogul caricaturistului Cristian Mihăilescu

Conform declarației de interese, pe care Bogdan Drăgoi a completat-o la mijlocul anului trecut, în acel moment era membru în Consiliul de Administrație al CEC, al Comitetului Interministerial de Finanțări Garanții și Asigurări (CIFGA) al Eximbank, membru al Fondului Proprietatea și membru al Consiliului de Supraveghere și Îndrumare (CSI) al AVAS. În 2010 și-a dat demisia din funcția de membru al CA Hidroelectrica pentru a evita o situație de conflict de interese.

Bogdan Drăgoi este, în același timp, membru în consiliul director al BEI, care reprezentant al României și membru în Consiliul Național pentru Stabilitate Financiară (CNSF), al cărui președinte este Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Bogdan Drăgoi, în tabelul cu consiliul director al BEI. Sursă: BEI

Averea lui Bogdan Drăgoi, de la milionul de lei din cont la Jaguarul din 2006

În ceea ce privește averea lui Bogdan Alexandru Drăgoi, aceasta era, la mijlocul anului trecut, formată din peste un milion de lei în conturi bancare, 157.000 de euro tot în conturi bancare, patru terenuri, trei în București și unul în Călărași (cu diverse cote parte) în suprafață totală de peste 51.000 de metri pătrați, o colecție de ceasuri în valoare de circa 15.000 de euro și un autoturism marca Jaguar, fabricat în 2006.

În ceea ce privește veniturile, acestea au fost, în 2010, de aproape 50.000 de lei din salariul de secretar de stat al MFP, de peste 200.000 de lei ca urmare a ocupării funcției de membru în CIFGA al Eximbank, de peste 400.000 de lei ca urmare a ocupării funcției de membru în CA al CEC Bank și încă peste 35.000 de lei ca urmare a ocupării funcției de președinte al Comitetului Reprezentantilor Fondului Proprietatea.

Extras din declarația de avere

Sursă: ANI

În declarația de avere completată la mijlocul anului trecut Bogdan Drăgoi a subliniat că „TOATE veniturile din CA-uri și comisii au fost donate în FONDUL SOLIDARITATEA”, începând cu luna mai 2010.

O presupusă relație cu o vedetă Playboy

Raluca Lăzuran. Sursă Foto: Facebook

Printre puținele apariții ale lui Bogdan Drăgoi în presa mondenă se numără articole și poze privind despre faptul că și-a petrecut vacanța, de câteva ori, alături de familia Videanu pe Coasta de Azur dar și speculațiile privind o presupusă relație pe care ar fi avut-o, în 2010, cu Raluca Lăzuran, care a devenit celebră în urma unui pictorial publicat în revista Playboy.

Citește AICI CV-ul publicat de Bogdan Drăgoi pe site-ul MFP și AICI pe cel publicat pe site-ul BEI

Citește AICI declarația de avere a lui Bogdan Drăgoi și AICI declarația de interese

Inchide