Prima pagină » Sport » Bianca Andreescu, JUCĂTOAREA cu origini românești și câștigătoare de Grand Slam, se întoarce în circuit după nouă luni de absență

Bianca Andreescu, JUCĂTOAREA cu origini românești și câștigătoare de Grand Slam, se întoarce în circuit după nouă luni de absență

Bianca Andreescu a câștigat US Open în 2019, când a învins-o pe Serena Williams în finală, dar a urmat o perioadă nefastă pentru jucătoarea cu origini românești. Problemele fizice au ținut-o departe de teren și după ce nu a mai jucat din august 2023 acum spune că e gata să revină în top.

Va avea primul duel la turneul de la Rabat, care are loc cu o săptămâna înaintea Grand Slamului de la Roland Garros. Competiția de la Rabat se joacă în perioada 19-25 mai.

Ea a avut cel mai bun an al carierei în 2019, când a câștigat la Indian Wells, Toronto și US Open.

Bianca Andreescu, jucătoarea cu origini românești și câștigătoare de Grand Slam, se întoarce în circuit după nouă luni de absență

Bianca Andreescu are 23 de ani și din tenis a câștigat 8,955,897 de dolari. Cel mai sus în carieră a fost pe locul patru WTA.

„Din păcate, cariera mea a fost așa (n.r. plină cu accidentări), deși am încercat să dau atenție tuturor aspectelor. Acum mă simt bine, de-abia aștept să revin în circuit la Rabat. M-am antrenat în ultimele trei luni, pot să spun că a fost cel mai lung presezon pe care l-am avut în viața mea, dar a mers destul de ok”, a spus Bianca.

„Nu-mi simt corpul ca având 23 de ani, iar asta din cauza tuturor accidentărilor, am fost destul de ghinionistă. Universului îi place să ne testeze în moduri diferite. Cel mai dificil test a fost cel legat de accidentările fizice, asta pe lângă problemele legate de sănătate mintală, ele merg cumva mână în mână. Nu regret nimic, am avut de învățat din toate experiențele. Nu am avut niciodată un sezon întreg fără accidentări”, a completat ea.

Bianca Andreescu are ca obiectiv și participarea la JO Paris: „Am posibilitatea de a folosi clasamentul protejat, m-aș putea afla undeva în jurul locului 60, ceea ce sper să fie de ajuns pentru a putea fi pe tabloul principal. Este unul dintre țelurile mele încă de când eram mică (n.r. să joace la JO), să fiu prezentă pe acea scenă, să-mi reprezint țara este cel mai important lucru pentru mine”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marșul Normalității, cu Diana Șoșoacă printre participanți, s-a încheiat cu amenzi și sesizări penale
Digi24
Avion lovit de fulger la scurt timp de la decolare. Aeronava avea la bord 217 pasageri VIDEO
Cancan.ro
Meteorologii Easeweather au anunțat deja prima zăpadă. Pe ce dată se întorc ninsorile în România. Este mult mai repede ca în alți ani
Prosport.ro
Fosta noră a lui Ion Țiriac e din nou în centrul atenției. Ileana Lazariuc e definită de lux şi a semnat contractul
Adevarul
Cum ne păcălesc samsarii în piețe: „Toate intersecțiile sunt pline de pepeni de Dăbuleni, deși în Dolj abia acum se recoltează”
Mediafax
Ungaria caută 3,5 miliarde de euro dispărute din fonduri UE. Investigația vizează cercul lui Orban
Click
Destinația de vacanță care a cucerit doi vloggeri români. Motivul pentru care se întorc de fiecare dată când au ocazia: „Îți dă un reset, te eliberează și te invață”
Digi24
Cel mai bătrân președinte ales al SUA împlinește 80 de ani, dar nu vârsta lui Trump îi îngrijorează pe experții medicali
Cancan.ro
O turistă a comandat meniul zilei la 35 lei, într-un restaurant din Eforie Nord. Ce a primit să mănânce, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Vica Blochina, într-o formă de invidiat la 50 de ani! Apariția incendiară din Mykonos. A arătat aproape tot prin costumul de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
BREAKING. Eugen Tomac pleacă, Adrian Veștea vine. Ce mașini conduc cei doi politicieni
Descopera.ro
Primul vaccin fără ace și creat de Inteligența Artificială a trecut de testele pe oameni
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un vânt înfricoșător care distruge galaxii întregi