Cioloș acuză Parlamentul de decizii electorale: Vom căuta soluții pentru indemnizația mamelor

Publicat: 02 04. 2016, 10:29

„Vom căuta o soluție prntru această indemnizație. Pentru stimularea creșterii natalității insă, trebuie să mergem dincolo de indrmnizații, să ne gândim la grădinițe, la locuințe pentru tineri. Sper ca Parlamentul să-și aducă aminte de acest subiect și după trecerea campaniei electorale”, a scris premierul, într-un dialog cu cei care comentau pe pagina sa de Facebook.

Camera Deputaților a adoptat miercuri, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege prin care cresc indemnizațiile pentru creșterea copilului, dar și eliminarea plafonului de 3400 de lei pentru părinții care câștigă mai mult de atât.

Principala modificare adusă legislației vizează eliminarea plafonului maxim de 3400 lei/lună al indemnizației pentru creșterea copilului, precum și acordarea indemnizației pe perioada până când copilul împlinește vârsta de doi ani. Mai exact, persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului vor beneficia de concediu pentru creșterea copilului timp de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Calculul indemnizației se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată. De asemenea, în situația în care decide să se întoarcă în câmpul muncii, părintele va primi un stimulent de inserție în cuantum lunar de 50% din indemnizația minimă stabilită – indemnizația minimă este de 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată.

Guvernul a avut obiecții legate de lege și a cerut Parlamentului să indice sursa de finanțare.