Prima pagină » Știri politice » Comisia Europeană atrage atenția României cu privire la cererea de plată nr. 3 din PNNR: „Este întârziată”

Comisia Europeană atrage atenția României cu privire la cererea de plată nr. 3 din PNNR: „Este întârziată”

Comisia Europeană atrage atenția României cu privire la cererea de plată nr. 3 din PNNR:

Celine Gauer, directorul general a structurii Comisiei Europene, care gestionează Planul de Redresare și Reziliență la nivelul Uniunii Europene, a declarat în cadrul unei conferințe de miercuri, că România a întârziat în privința cererii de plată numărul trei. Gauer a sfătuit România să depună toate eforturile, anul acesta, pentru implementarea reformelor aferente PNNR.

România a primit câteva observații din partea lui Celine Gauer, reprezentanta Comisiei Europene, în gestionarea PNNR, pe teritoriul UE. Liderul european a menționat că țara noastră a rămas în urmă cu cererea de plată numărul 3, ce vizează investițiile și reformele din Planul de Redresare și Reziliență.

„În ceea ce priveşte redresarea, România, la fel ca şi celelalte ţări, arată că redresarea a funcţionat bine, rapid, un aspect pozitiv. Planul, dacă ne uităm, abordează toate provocările principale pentru ţară. Planul, concepţia planului a fost foarte bună. Însă ce vedem acum şi acesta este principalul meu mesaj, în această dimineaţă, suntem la o răscruce. 2024 este un an absolut esenţial pentru ţară. Un an care va stabili succesul sau eşecul ţării. Am spus că am rambursat 9 miliarde (de euro -n.r.) pentru România şi este adevărat, dar trebuie să vedem ce a realizat România cu aceste fonduri. Vorbeam despre 2,6 miliarde ( de euro – n.r). Multe plăţi au fost prefinanţare, plata a fost făcută, dar cu condiţia ca tot planul să fie implementat, altfel banii vor fi returnaţi. Deci, da, e bine, sprijină economia, dar aveţi grijă, pentru că condiţia este finalizarea implementării planului. Şi cum merge? Am ajuns la cererea de plată numărul trei e bine, dar de fapt este întârziată comparativ cu stadiul în care ar trebui să ne aflăm şi este esenţial să folosim 2024 pentru a accelera această implementare”, a spus Celine Gauer, director general SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, potrivit Agerpres.

Celine Gauer a amintit că România mai are la dispoziție 29 de luni, un timp relativ scurt, pentru a implementa 400 de jaloane și schițe.

„Acum, dacă vorbim despre reforme, am văzut reforme foarte importante adoptate: anticorupţie, energie, absolut esenţiale. Importante, trebuie menţinute în timp. Însă ce avem în faţa noastră? Reforme esenţiale, mai ales în domeniul fiscal. România este în situaţie de deficit excesiv, care nu va dispărea. Şi panelul pe teme fiscale va detalia. Deci această problemă, provocare a ţării nu dispare, va fi acolo, trebuie abordată şi reformele incluse în planul de reforme fiscale, care sunt în plan anul acesta, trebuie categoric să abordeze aceste probleme”, a afirmat Celine Gauer.

Reprezentanta Comisiei Europene pentru gestionarea PNNR în UE a precizat că țara noastră trebuie să rezolve situația fiscală. Gauer a subliniat că, în ceea ce privește companiile de stat, este nevoie de o conducere corespunzătoare.

„Situaţia fiscală trebuie soluţionată şi planul este doar un instrument pentru asta şi trebuie să facem asta acum, fiindcă 29 de luni e o perioadă de fapt foarte scurtă. Un al 2-lea exemplu de reformă pe care o să-l dau este despre întreprinderile de stat care joacă un rol foarte important în economia românească. Este important să existe guvernanţă corespunzătoare, o funcţionare adecvată. Implementarea reformelor şi asigurarea unei funcţionări adecvate a economiei în acest domeniu este absolut esenţială. Revenind la investiţii, 1,9 miliarde cheltuieli, foarte bine. Asta am înţeles de la domnul ministru, dar ce mai vedem? Vedem şi că multe activităţi sunt întârziate, multe investiţii nici n-au început în mod real, iar 29 de luni reprezintă o perioadă foarte scurtă pentru a finaliza totul. Sigur, anul trecut am revizuit Planul, l-am ajustat, am încercat să abordăm provocările menţionate anterior în ceea ce priveşte blocajele şi contextul geopolitic foarte dificil. Am putut face asta anul trecut, dar la anul viitor nu vom mai putea, pentru că 2026 nu se îndepărtează, se apropie. Ştiu că în această ţară sunteţi obişnuiţi cu politica de coeziune, cu n plus unu, n plus doi, n plus trei, cu mecanisme care să asigure absorbţia. Dar daţi-mi voie să vă expun foarte clar: aici avem o poveste foarte diferită, prelungirile nu se vor întâmpla”, a declarat Celine Gauer.

Celine Gauer, reprezentanta Comisiei Europene: „Mesajul meu este un mesaj al urgenţei”

Celine Gauer a spus care sunt riscurile pentru România, în cazul în care nu va fi capabilă să trimită cererea de plată, până în august 2026. Potrivit prevederilor Comisiei Europene, România ar putea fi nevoită să returneze anumite fonduri. De asemenea, orice jalon şi ţintă care nu au fost realizate până în august 2026 se vor transpune în pierdere pentru țara noastră.

Este o concluzie drastică, totul trebuie făcut acum, trebuie să acţionăm acum, nu există posibilitatea amânării sau prelungirii, pentru că timpul rămas este extrem de scurt până în 2026. Mesajul meu este un mesaj al urgenţei şi o solicitare de sprijin. Nu e vorba despre un guvern sau altul, este o chestiune care vizează întreaga ţară. Este important pentru toată lumea. De aceea este atât de important acest eveniment pentru că părţile interesate vor auzi despre progresele realizate. Avem toate ministerele de resort prezente. Pot să vă asigur că comisia va fi de partea dumneavoastră pe tot parcursul acestui proces. Ştim că este dificil, ştim că este an electoral, ştim că există provocări şi vom face tot ce putem pentru a vă ajuta. Dar, în esenţă, succesul sau insuccesul acestui instrument de dumneavoastră depinde şi vrem cu toţii să aibă succes, fiindcă e foarte important pentru ţară, pentru că aceste provocări abordate în Plan sunt provocările ţării şi trebuie soluţionate”, a mai afirmat Celine Gauer.

În urmă cu o săptămână de avertismentul Comisiei Europene cu privire la cererea de plată numărul 3, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat, că cererea de plată din PNRR nu este blocată. Câciu a menționat că dialoghează cu reprezentanţii Comisiei Europene pe tema cererii de plată numărul 3, în valoare 2,7 de miliarde de euro, şi este încrezător că întregul proces se va finaliza în beneficiul României.

Adrian Câciu: România a încasat 33% din FONDURILE prin PNRR, iar aproape 2 MILIARDE de EURO sunt deja cheltuite

Mircea Fechet: Ministerul alocă cele mai multe fonduri din PNNR pentru Sahara Olteniei

VIDEO | Marcel Ciolacu dă asigurări că taxele românilor nu vor crește: Eu NU vreau taxe noi, ci vreau să-și plătească taxele și cei care nu plătesc

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia mai are 60 de zile de răgaz? Marco Rubio explică planul lui Trump
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Cancan.ro
Ispita Gabriella, ordin de protecție împotriva 'principesei' Bianca?! Ce i-a făcut soția Prințului Marco
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Adevarul
Economia la căldură poate costa mai mult decât factura. Ce riscă românii care nu își încălzesc suficient locuințele
Mediafax
Secretul din cazul O.J. Simpson, păstrat 30 de ani. Ce ar fi știut un informator despre arma crimei
Click
Ce relație are Andreea Raicu cu mama sa, la 87 de ani! Mărturisirea vedetei: „Mă inspiră în fiecare zi”
Digi24
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Cancan.ro
Ea e iubita omului care-l apără pe Călin Georgescu. Cei doi formează un cuplu din 2023
Ce se întâmplă doctore
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina