Corlățean face luni o vizită oficială în Ungaria

Publicat: 29 09. 2012, 12:15
Actualizat: 27 09. 2018, 19:09

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, face, luni, o vizită oficială în Ungaria, la invitația omologului ungar, János Martonyi, urmând să se întâlnească cu premierul ungar Viktor Orbán și cu președintele Parlamentului, László Kövér, dar și cu reprezentanți ai comunității românești din Ungaria.

„Vizita se înscrie în dialogul bilateral specific dintre România și Ungaria și se realizează în contextul în care în acest an se împlinesc 10 ani de la semnarea declarației de Parteneriat Strategic (29 noiembrie 2002) și 16 ani de la semnarea și intrarea în vigoare a Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre cele două țări. Convorbirile se vor concentra asupra modalităților de dinamizare a Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, cu accent pe aprofundarea cooperării sectoriale și transfrontaliere, precum și intensificarea schimburilor comerciale. O atenție deosebită, în cadrul discuțiilor cu oficialii ungari, va fi acordată problematicii protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, în contextul în care partea română dorește să se asigure că vor fi asigurate condițiile necesare pentru îmbunătățirea situației minorității românești din Ungaria”, se arată într-un comunicat al MAE remis, vineri seară, agenției MEDIAFAX.

Pe agenda discuțiilor vor figura și teme de actualitate de pe agenda europeană, o importanță deosebită fiind acordată coordonării pozițiilor româno-ungare pe securitatea energetică, pe negocierile privind Cadrul Financiar Multianual UE 2014-2020, extinderea UE și Vecinătatea Estică.

Cei doi miniștri vor avea și un schimb de opinii privind evoluțiile din Nordul Africii și Orientul Mijlociu, cu accent pe situația din Siria, precizează MAE.