Deputații Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu află miercuri dacă vor fi arestați

Publicat: 07 12. 2015, 14:39

Potrivit deciziei luate, luni, de conducerea Camerei Deputaților, plenul pentru votul în cele două cazuri a fost programat pentru miercuri, la ora 12.00.

Deputații vor vota cu bile pentru fiecare din cele două solicitări în parte. Liderii PNL și PSD au anunțat că parlamentarii formațiunilor pe care le conduc vor vota în favoarea cererilor justiției.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil, miercuri, 2 decembrie, cu 14 voturi „pentru”, patru „împotrivă” și trei abțineri cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PNL Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu. Parlamentarul liberal a precizat, la finalul audierii, că este nevinovat și că a prezentat probe în acest sens, afirmând că nu a fost niciodată în localitatea Chitila sau în biserica în care se presupune că a luat mita și că nu-l cunoaște pe denunțător, părintele Alexandrescu.

În aceeași zi, Comisia juridică a avizat favorabil și cererea DNA de încuviințare a arestării preventive a deputatului PNL Cătălin Teodorescu, acuzat în dosarul despăgubirilor ilegale în care este urmărit penal și Ioan Oltean.

Direcția Națională Anticorupție a cerut, în urmă cu două săptămâni, aviz de la Camera Deputaților pentru arestarea preventivă a parlamentarilor Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, în dosarul în care sunt urmăriți penal pentru fapte de corupție privind despăgubiri ilegale de aproape 109 milioane lei date de ANRP lui Mihai Rotaru.

Ioan Oltean este urmărit penal pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Cătălin Florin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză, este urmărit penal pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Dosarul vizează despăgubirea ilegală acordată de comisia ANRP omului de afaceri Mihai Rotaru, acționar la CS Universitatea Craiova, care în 2011 a primit aproape 109 milioane de lei pentru un teren din Pitești în suprafață de peste 61.000 de metri pătrați. Despăgubirea a fost acordată în perioada în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP era condusă de Crinuța Dumitrean.

Anchetatorii au stabilit, în baza probelor, că deputatul Ioan Oltean, „care avea relații cointeresate cu cesionarul și cu președinta ANRP”, a intervenit la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului.

„În schimb, numitul cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii”, susțin procurorii DNA.

Deputatul Cătălin Florin Teodorescu este acuzat că, împreună cu alți inculpați, membri în comisia din ANRP – Crinuța Dumitrean, atunci președinte al ANRP, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Marko Attila, Rodica Constantinovici și Lăcrămioara Alexandru -, a aprobat ilegal raportul de evaluare prin care terenul de peste 61.000 de metri pătrați din Pitești a fost evaluat la 108.932.000 de lei (aproximativ 25 de milioane de euro), sumă acordată drept despăgubire lui Mihai Rotaru.