Document DNA: Hrebenciuc le-a promis prinților Paul și Lia intervenții pentru obținerea unor imobile

Publicat: 19 10. 2014, 19:26
Actualizat: 21 03. 2019, 05:32

„Începând cu luna noiembrie 2013 și până în prezent, numiții Olari Aurel, Iacob Sorin Ioan, Mătășel Ioan, Kadas Iosif, Bengescu Dan Costin, Jănică Poenaru, Viorel Hrebenciuc, cu ajutorul altor persoane, acceptând promisiunea unor foloase materiale, direct sau indirect (ex. prin intermediul numitei Alina), le-au promis numiților Paul-Philippe al României și soției sale, Lia a României, că vor interveni pe lângă funcționari din cadrul autorităților publice centrale și locale, din Călărași, Suceava, Sinaia etc, cu atribuții în domeniul retrocedărilor imobiliare sau al reconstituirii dreptului de proprietate, în scopul urgentării unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestora sau în scopul îndeplinirii unor acte contrare acestor îndatoriri (ex. obținerea urgentă și în mod ilegal a 39.885 hectare teren în Broșteni, jud. Suceava, a 50 ha + 3.165,87 de ha teren agricol la Mănăstirea, jud. Călărași și a două imobile în Sinaia etc)”, se arată într-un document al anchetatorilor.

Începând cu anul 2013 și până în prezent, folosindu-se de influența politică a lui Viorel Hrebenciuc, Dan Bengescu, Sorin Iacob și Ioan Adam acționează în mod coordonat pentru a facilita dobândirea în mod injust de proprietăți imobiliare (prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile) de către diferite persoane, printre care Paltin Gheorghe Sturdza și Paul Lambrino, se arată în documentul citat.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Paul Philippe și Lia Georgia, cu sprijinul juristei acestora, Alina Carmen Ciocoiu, și pretinzând că sunt moștenitorii bunurilor deținute de Casa Regală a României, „au cumpărat influență de la Iacob Sorin Ion”. Aceștia ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din orașul Broșteni, județul Suceava.

Prințul Paul și prințesa Lia au fost audiați, miercuri seară, în dosarul retrocedărilor, nefiind puși sub urmărire. Alina Carmen Ciocoiu este urmărită penal în dosar.

Iosif Kadas și Dan Bengescu sunt arestați preventiv, iar Sorin Iacob și Jenică Poenaru sunt arestați la domiciliu.

Pe de altă parte, în cazul deputaților Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam, DNA cere aviz de la Camera Deputaților pentru arestarea lor.