Dragnea vrea dublarea numărului de aleși pentru diaspora, „dar nu acum”

Publicat: 17 05. 2016, 16:52

Liderul social-democraților a spus că partidul său este deschis la „orice fel de dublare, triplare” a numărului de parlamentari, însă că nu va fi niciodată de acord cu schimbarea legilor electorale cu mai puțin de un an înainte de alegeri.

„N-avem niciun fel de problemă, suntem deschiși la orice fel de dublare, triplare. Pentru noi nu este o problemă, așa cum nu era o problemă nici alegerea în două tururi. Dacă prin consens sau printr-o dezbatere foarte sănătoasă ajungem la concluzia că trebuie să fie trei tururi la alegerile locale, începând cu următoarele alegeri suntem de acord, nu asta e o problemă, trebuie să fie argumente. Nu vom fi niciodată de acord să modificăm legile electorale cu mai devreme de un an înainte de data alegerilor în sine, în funcție de interesele unui partid sau a altuia, după cum stă în ziua respectivă în sondaje”, a explicat el.

„Vreau să vă aduc aminte că legea privind votul din diaspora a fost asumată de mine în final pentru că liberalii nu mai voiau să o adopte, mai ales că președintele lor de comisie fugise din acel post și ne-am mobilizat atunci și în două săptămâni am adoptat-o pentru a putea aveam mai mult de un an până în toamnă”, a adăugat Dragnea.

În cadrul ședinței de plen a Camerei Deputaților de marți, PNL a susținut proiectul de lege privind dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora, în timp ce PSD s-a împotrivit susținând că trebuie identificate nevoile diasporei.

Sesiunea de vot final a fost suspendată din lipsă de cvorum, în ciuda încercărilor PSD de a trage de timp pentru a reuși să asigure prezența și în condițiile în care liberalii au absentat. Deputații ar fi trebuit să voteze și moțiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Agriculturii, Achim Irimescu.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat marți că liberalii au părăsit sala la votul final din Camera Deputaților pentru ca PSD să nu poată respinge proiectul de lege privind dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora, având în vedere că social-democrații „îi vor disprețui mereu pe românii din străinătate pentru că nu votează PSD”.