După plecarea lui Grindeanu, Dragnea spune că „Palatul Victoria a înviat”. Cele 30 de teme pentru șeful ANAF

Publicat: 06 07. 2017, 16:37

„Eu am deschis subiectul și am spus ‘sub nicio formă, cadrul fiscal din România nu își va pierde atractivitatea’. Dimpotrivă, dar vrem să vedem cum să facem ca și mai multe companii să devină profitabile”, a declarat Dragnea, întrebat dacă în cadrul întâlnirii cu Dean Thompson, adjunctul șefului misiunii diplomatice a SUA și cu ambasadorul SUA, Hans Klemm, oficialii americani și-au exprimat îngrijorări cu privire la predictibilitatea cadrului fiscal, în contextul noilor taxe anunțate.

Potrivit liderului PSD, nu au existat sugestii din partea oficialilor americani pe această temă.

„Propunerea mea, adică intenția anunțată sau anunțul făcut referitor la întâlnirile care vor avea loc intre factorii guvernamentali și companiile respective și chiar bănci a fost foarte apreciat, pentru că așa și trebuie să se și întâmple. Și am spus asta pentru că am înțeles că a apărut un zvon că vor fi controale la bănci. Nu există așa ceva din partea Guvernului. Guvernul va avea o atitudine mult mai activă și mult mai implicată în dialog”, a mai spus Dragnea, adăugând faptul că nu vor fi aplicate măsuri cu efecte secundare.

Referindu-se la ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, Dragnea a precizat că l-a rugat „să capete mai repede experiență politică și să stabilească un calendar în care să înceapă aceste discuții deschise și utile cu companiile și cu băncile”.

„A fost prima lui zi ca ministru, emoționant, toată presa cu multe întrebări, dar se întâmplă. E un tânăr în care am încredere”, a mai spus Dragnea, referindu-se la ziua audierilor miniștrilor în Parlament, când Mișa a anunțat că Pilonul II de pensii se va desființa.

Întrebat dacă l-a invitat să se înscrie în PSD, Dragnea a replicat ironic: „Nu facem invitații că nu suntem la nuntă”.

„Palatul Victoria a înviat (…) Ei au foarte mult de recuperat, nu a fost un exercițiu de imagine schimbarea Guvernului”, a ținut să precizeze Dragnea.

În ceea ce privește discuțiile pe care premierul Mihai Tudose le-a purtat, miercuri, cu șeful ANAF, Bogdan Stan, Dragnea a subliniat că „nu e pus în pericol postul șefului ANAF”.

„Am avut aseară o întâlnire cu premierul, ei au avut ieri (n.r – discuții) timp de patru-cinci ore și cu Finanțele, și cu ANAF-ul și au identificat 30 și ceva de acțiuni care au în vedere o îmbunătățire a activității ANAF-ului (….) De asta au fost chemați acolo, ca să discute serios”, a detaliat președintele PSD.

Reamintim că ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarat, joi, după întrevederea cu liderul PSD, Liviu Dragnea, că dimensiunea economică parteneriatului SUA-România poate fi afectată de noile măsuri economice din programul de guvernare al Cabinetului Tudose, potrivit Mediafax.