Euronews: Absenta Daciana Sârbu

Publicat: 15 01. 2015, 11:30

Potrivit statisticilor organizației independente VoteWatch, citate de Euronews, care se referă la perioada iulie-decembrie 2014, primele șase luni de activitate ale noului Parlament European, 20 de eurodeputați au participat la mai puțin de jumătate din voturile prin apel nominal desfășurate la Bruxelles și Strasbourg, deși primesc salarii și indemnizații importante.

Statisticile se referă numai la voturile prin apel nominal, care reprezintă aproximativ 15 la sută din toate voturile desfășurate în Parlamentul European. Voturile prin apel nominal sunt necesare în cazul subiectelor importante, unde nu există o majoritate clară.

Pe primele locuri se află eurodeputații Brian Crowley (Irlanda) și Thomas Handel (Germania), care nu au participat la nici un vot prin apel nominal în PE, ei având probleme de sănătate.

Europarlamentarul român Cătălin Ivan, care a participat la 27,3 la sută din voturile prin apel nominal, se află pe locul al optulea, el fiind urmat de Cristian Bușoi (33,69 la sută din voturi) și Daciana Sârbu (36,17 la sută).

Cei trei politicieni români au lipsit în special din cauza campaniei electorale din România. Potrivit sursei citate, Daciana Sârbu, soția premierului român, „a fost ocupată cu campania prezidențială eșuată a soțului său”.

În ceea ce privește participarea europarlamentarilor la vot pe țări, cel mai bine s-a situat Croația, după ce deputații săi au participat la 95,8 la sută din voturile desfășurate în PE. Pe ultimul loc s-a clasat Irlanda, eurodeputații săi participând la numai 70,6 la sută din voturi. Europarlamentarii românii au participat la 84,6 la sută din voturile desfășurate în PE.

Europarlamentarii beneficiază, pe lângă salariul de aproximativ 8.000 de euro, de mai multe indemnizații (pentru cheltuieli generale, de ședere, de călătorie), de rambursarea cheltuielilor de deplasare, precum și de un buget maxim anual de circa 254.000 de euro pentru angajarea asistenților.