Guvernul a decis schimbarea prefecților și subprefecților PDL și UDMR

Publicat: 08 05. 2012, 17:38
Actualizat: 09 05. 2012, 12:43

Guvernul Ponta a decis marți, în prima sa ședință, schimbarea prefecților și subprefecților PDL și UDMR, după ce proiectele de hotărâri care operează aceste modificări au fost incluse pe agenda primei reuniuni a noului Cabinet, au declarat surse oficiale.

Pe ordinea de zi au mai fost incluse proiecte de ordonanță de urgență privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice, precum și pentru aplicarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale.

Tot pe agendă a fost inclusă și o notă privind hotărârea de guvern a fost Cabinet de înființare a Facultății de Medicină și Farmacie în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș.