Ludovic Orban: DNA și Kovesi, supuși unui atac concertat

Publicat: 15 02. 2018, 10:53

„A fost o conferință necesară, iar argumentațiile doamnei Kovesi au fost clare și lămuritoare. DNA și procurorul sef al DNA sunt supuși unui atac sistematic de ani buni, în care este inegalitate de șanse în ceea ce privește comunicarea publică. (…)Aici este vorba despre un atac concertat care este dus de o bună bucată de vreme de o alianță a unor oameni care sunt profund deranjați că există DNA, mai ales că DNA îndrăznește să ancheteze faptele săvârșite în exercitarea funcției publice”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban, pentru MEDIAFAX.

Ludovic Orban a afirmat că „mult anunțata cerere de revocare” a șefei DNA este „complet lipsită de orice temei”.

„Nu i-am auzit pe Dragnea sau pe Tăriceanu să ceară demiterea (ministrului de Interne-n.r.) Carmen Dan pentru polițistul pedofil. Nu poți să consideri responsabil conducătorul unui instituții pentru unul, doi, trei angajați din instituție nu acționează conform legii sau deontologiei profesionale. Sigur că percepția unei instituții nu trebuie să fie afectată de astfel de uscături care există în fiecare pădure. E nevoie de un management mai riguros în ceea ce privește respectarea legalității, a deontologiei profesionale și a profesionalismului în activitatea fiecărui procuror”, a adăugat Orban.

Președintele PNL, Ludovic Orban, este anchetat într-un dosar DNA.

Liderul PNL a fost achitat în primă instanță, însă decizia nu a fost definitivă și a fost contestată de procurorii anticorupție, cu apel. Acesta ar urma să se prezinte din nou în fața instanței în data de 19 februarie, decizia care se va pronunța fiind definitivă.

Ludovic Orban a fost trimis în judecată de DNA în luna mai 2016, fiind acuzat de folosirea influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite, cauza fiind judecată de Înalta Curțe de Casație și Justiție.

Procurorii susțin că la data de 1 martie 2016, Ludovic Orban ar fi contactat un om de afaceri pe care îl cunoștea, cerându-i bani pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic fusese nominalizat pentru a candida la funcția de primar al Municipiului București. Omul de afaceri căruia Ludovic Orban i-ar fi solicitat ajutorul financiar este Tiberiu Urdăreanu.