Moțiunea de cenzură | Fifor anunță că va fi votată sâmbătă

Publicat: 01 10. 2019, 21:17

„Parlamentarul PSD care votează la moțiune pleacă din partid. Sâmbătă e un efort pentru dumneavoastră să aduceți oameni. Încă aștept să vedem o formulă de guvern pe care o aduceți. Tot auzim povestea asta, în fiecare sesiune parlamentară”, a afirmat Mihai Fifor, marți seară, la Antena 3.

Social-democratul a adăugat că citirea moțiunii ar putea avea loc miercuri.

Birourile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului nu au întrunit, marți seară, cvorumul necesar desfășurării ședinței în care trebuiau să stabilească un calendar pentru moțiunea de cenzură, a afirmat președintele Camerei Marcel Ciolacu.

Totodată, Marcel Ciolacu a adăugat că, deși PSD este acuzat că a convocat Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului marți seara, la ora 18.30, opoziția a depus moțiunea „pe-nserate”. Acesta a reclamat că ceea ce face opoziția este o mascaradă.

Opoziția are strânse 238 de semnături pentru moțiunea de cenzură depusă, marți, la Parlament, inclusiv de la PSD. Printre aceștia se numără fostul deputat PSD Mihăiță Găină, fostul senator PSD Emanoil Savin, deputatul PSD Marius Bota și senatorul afiliat PSD Ioan Talpoș, potrivit documentului depus la conducerea Legislativului.