PNL vrea alegeri anticipate. Surpriza anunțată de Orban la negocieri

Publicat: 22 06. 2017, 15:08
Actualizat: 24 06. 2017, 14:25
Am avut o dezbatere, ne bucurăm că am scăpat de o gașcă din PSD și vom face tot ce putem să scăpăm și de cealaltă gașcă din PSD, Dragnea-Firea-Olguța. În discuțiile pe care le-am purtat am hotărât să demarăm o consultare amplă cu filialele județene, care să stabilească poziția noastră la consultările de la Cotroceni. Câteva lucruri am decis deja: primul – nu vom purta nicio negociere pentru formarea noului guvern cu PSD, excludem categoric orice fel de discuție cu cei care și-au bătut joc de România în ultimele șase luni. Dacă vom ajunge în situația de a vota, vom vota împotriva oricărei formule de guvern care conține PSD”, a declarat Ludovic Orban. 
 
Președintele PNL a mai spus că liberalii iau în calcul posibilitatea coagulării unei majorități parlamentare și că sunt pregătiți să-și asume responsabilitatea guvernării, dar fără să facă niciun fel de compromis, iar, dacă acest lucru nu va fi posibil, varianta pe care o vor susține este cea a alegerilor anticipate. 
 
„Urmează să ne consultăm cu privire la posibilii parteneri care ar putea să ne ajute pentru o viitoare majoritate parlamentară, dar și cu privire la situația de veni sau nu cu o propunere de premier. Evident, PNL este pregătit în orice moment să-și asume răspunderea guvernării, dar vrem să intrăm la guvernare pe ușa din față, fără compormisuri, având în față o majoritate parlamentară solidă și stabilă, iar din discuțiile pe care le-am purtat, formula preferată de colegii mei este formula anticipatelor”, a explicat acesta. 
 
Orban a mai spus și că este deschis la discuții cu toate formațiunile de pe scena politică, cu excepția PSD, inclusiv cu cei de la ALDE, pentru că fără ei sau fără „o parte” dintre parlamentarii formațiunii nu se poate obține majoritate. În situația în care PNL reușește să strângă în jurul său un număr suficient de parlamentari pentru a da premierul, liberalii vor fi puși într-o situație destul de complicată, pentru că „e extrem de dificil de construit o majoritate stabilă și solidă, ar trebui îndeplinite foarte multe condiții, o armonizare a punctelor de vedere față de un anume program de guvernare. Nu putem să ignorăm această realitate și să nu deschidem discuții”. 
 
Întrebat ce părere are despre faptul că PSD și ALDE au fost chemate, din nou, împreună la Cotroceni, Orban a replicat că poate acesta este modul președintelui Iohannis de a-i „testa” să vadă dacă mai au majoritate absolută. 
 
„Cel puțin până acum, din discuțiile pe care le-am avut, varianta preferată este să provocăm anticipate respingând orice fel de guvern PSD. (…) În România, datorită așezământului constituțional, parlamentarii sunt în stare să voteze și un premier neobișnuit numai ca să nu-și încheie mandatul”, a conchis Orban.