Ponta vrea să vorbească cu Băsescu. Ce solicitare are premierul

Publicat: 29 01. 2013, 15:56
Actualizat: 30 07. 2014, 00:25

Premierul Victor Ponta ia în calcul amânarea cu câteva zile a Codului procedură civilă, dacă legea privind degrevarea instanțelor nu va fi promulgată în timp util. După o discuție cu ministrul Justiției, șeful guvernului intenționează să-l contacteze pe președintele Traian Băsescu, aflat în turneu în America Latină, pentru a promulga legea astfel încât Codul să își producă efectele începând cu 1 februarie cum era programat. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, guvernul pregătește o ordonanță de urgență potrivit căreia intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă să intre în vigoare la 5 februarie, odată cu legea de degrevare a instanțelor.

„Am vorbit cu ministrul Justiției, doamna Pivniceru, îl voi suna și pe președinte, cred că soluția este ca mâine să adoptăm o Ordonanță de Urgență în care să spunem că va intra în vigoare Codul de Procedură civilă imediat după ce intră în vigoare legea adoptată astăzi și atunci am rezolvat toate problemele. Să nu mai stăm sub această mare problemă a termenelor. Există și termenul de contestare la Curtea Constituțională, zilele de promulgare și nu are rost să stăm sub presiune o zi sau două. Practic, mâine spunem când intră în vigoare și legea adoptată astăzi de Camera Deputaților, legea privind degrevarea instanțelor. Și președintele și-a dorit ca legea să intre cât mai rapid în vigoare”, a declarat primul-ministru.

Acest ultim act normativ a făcut subiectul întrevederii de săptămâna trecută dintre președintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta și președinții celor două camere ale parlamentului, Crin Antonescu și Valeriu Zgonea.

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat, luni, în sesiune extraordinară, cu 307 voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” și 3 abțineri, proiectul de lege privind degrevarea instanțelor judecătorești și pregătirea punerii în aplicare a Codului de procedură civilă.

Deputații PDL, PNL, PSD, UDMR și PPDD au precizat că susțin acest proiect care sprijină punerea în aplicare a Codului de procedură civilă și este în concordanță cu cerințele europene.

Premierul Victor Ponta a precizat, în plen, că ideea intrării în vigoare la 1 februarie 2013 a acestui proiect era legată de MCV.

„A fost o discuție și cu președintele Traian Băsescu și cu președinții celor două Camere în ideea adoptării accelerată a acestui proiect și președintele Traian Băsescu a susținut promulgarea proiectului tot pe 1 februarie. Mă angajez în fața dumneavoastră că o să am o discuție cu președintele imediat ce este în țară și dacă este cazul, eventual, mâine, adoptăm o ordonanță că intră în vigoare Codul de Procedură Civilă la data intrării în vigoare a acestei legi”, a spus Ponta.