Prima pagină » Justiție » Primarul din Ștefăneștii de Jos, reținut în dosarul violarii fetei de 12 ani – VIDEO

Primarul din Ștefăneștii de Jos, reținut în dosarul violarii fetei de 12 ani – VIDEO

Primarul liberal din Ștefaneștii de Jos, Robert Ștefan, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce procurorii l-au suspectat de violarea unei minore de 12 ani, în perioada 2017-2019. Dintre cele cinci persoane care au fost duse la audieri, joi, în cazul acuzațiilor de viol, șantaj și influențarea declarațiilor, IPJ Ilfov a comunicat că atât primarul din Ștefănești,  Robert Ștefan, cât și alte două persoane au fost reținute pentru 24 de ore. Urmărirea penală este sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Primarul Robert Ștefan (PNL) este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și influențarea declarațiilor. Alte două persoane au fost reținute pentru comiterea infracțiunii de viol.

„În urma probatoriului administrat, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov au reținut 3 persoane, bănuite de comiterea faptelor cercetate.

În prezent cercetările continuă în cadrul dosarului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor, viol, șantaj și influențarea declarațiilor, urmărirea penală fiind sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, personale cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală și de prezumția nevinovăție”, au transmis într-un comunicat de presă reprezentanții IPJ Ilfov

Mai multe percheziții au demarat joi dimineața în Ștefăneștii de Jos.  Robert Ștefan (PNL), edilul comunei ilfovene Ştefăneştii de Jos, a fost ridicat de anchetatori și dus la audieri, alături de alte patru persoane. Indivizii sunt acuzați de infrațiuni precum viol, act sexual cu un minor și șantaj.

Victima este o fată de 15 ani, iar la momentul în care faptele s-au întâmplat ea avea doar 12 ani. Copila a rămas însărcinată și a născut, un an mai târziu.

Potrivit evz, copila i-ar fi fost trimisă primarului în timpul unei petreceri.

Ancheta privind cercetarea bărbaților care ar fi violat-o pe minoră a bătut pasul pe loc, de trei ani. Potrivit Libertatea, surse judiciare susțin că cercetările ar fi fost îngreunate și de lipsa de comunicare a victimei și a familiei acestea.

Cine este primarul acuzat de viol

Robert Ștefan a candidat pentru cel de-al doilea mandat de primar în comuna Ștefăneștii de Jos, din partea PNL.

În 2016 a ajuns la conducerea primăriei, iar la alegerile locale din 2020 primarul  Robert Ștefan a fost implicat intr-un  incident în secția de votare. Primarul ar fi apucat de gât și l-ar fi lovit bărbatul aflat în secția de votare, potrivit Hotnews

Citește mai mult: Cine este primarul din Ștefănești care ar fi violat o fată de 12 ani. A apucat de gât un alegător și este cunoscut ca fiind cel mai bogat primar din județul Ilfov

Fetița de 12 ani din Ștefăneștii de Jos a născut un băiețel după viol. Primarul a fost ridicat după trei ani de la comiterea faptei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia PLĂNUIEȘTE SĂ ATACE România în 2027! Amenințarea fără precedent!
Digi24
Fructul de toamnă bogat în fibre care susține digestia. Specialiștii explică ce beneficii are și care este porția recomandată
Cancan.ro
Amendă de 2.500 de lei pentru românii care fac asta în fața blocului. Mulți nu știu că este interzis
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
Olguța Vasilescu, pusă la punct de USR: Ca de la oltean la oltean, lăsați prostiile!
Click
Echinocțiul de toamnă 2026. Ce se întâmplă la ora 03:05 pe 23 septembrie
Digi24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Cancan.ro
Ce se întâmplă cu pensiile militare de la 1 ianuarie! Pensionarii așteaptă decizia
Ce se întâmplă doctore
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Cine a inventat pașaportul și cine este considerat primul posesor cunoscut al unui document asemănător
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania