Purtătorul de cuvânt al PSD, despre moțiunea de cenzură: Orban numără ca și în Caragiale. Nu poate strânge numărul de voturi

Publicat: 16 09. 2019, 11:43

„Îl auzeam pe domnul Orban numărând ca și în Caragiale: două la Primărie, trei dincolo. Deocamdată, dânsul nu a arătat că poate strânge niciodată în acești trei ani măcar numărul de voturi, precum au avut semnături la fiecare moțiune de cenzură (…). Moțiunea aceasta este o Fată Morgană. Până nu o vedem, până nu există, ea e doar în declarațiile domnului Orban. Haideți s-o vedem scrisă, depusă, înregistrată, pentru că astfel de texte la fiecare șase luni le avem. Le împărtășim umorul de tip Caragiale, pe care îl arată de foarte multe ori. Cu texte de moțiune depuse în ultima săptămână de sesiune nu arătăm deloc a Opoziție serioasă””, a declarat Valeriu Steriu, la RFI.

El a adăugat că PSD așteaptă decizia CCR în privința numirii miniștrilor interimari, după care va decide pașii următori.

„În primul rând, așteptăm peste două zile să vedem cu privire la numirea miniștrilor interimari ce părere are Curtea Constituțională. Este aceea care are în final ultimul cuvânt în această dispută. Noi suntem convinși că ne va da dreptate și că imediat, domnul președinte Iohannis va trebui să accepte cele trei numiri de miniștri interimari. Imediat după aceea, cu siguranță, la nivelul unui Comitet Executiv al PSD vom stabili pașii următori”, a mai spus Steriu.

Totodată, social-democratul a susținut că mulți parlamentari din ALDE și-au arătat intenția de a vota în continuare alături de PSD.

„În mare parte, putem spune că există aceeași structură. La momentul 2016 au fost discuțiile purtate între cei doi președinți de atunci ai PSD și ALDE. Voturile din Parlament vom vedea cum vor veni, sunt foarte mulți parlamentari de la ALDE, care deja și-au declarat intenția de a vota alături de noi mai departe. Așteptăm în această săptămână și în ALDE să se liniștească apele și să aleagă drumul pe care vor să meargă. Nici gând să ne agățăm de putere. Conform Constituției, suntem în totalitate în respectul ei, avem în clipa de față absolut toate punctele din Constituție analizate de oameni care se pricep foarte bine la acest lucru”, a conchis Steriu.