Prim-ministrul Luca Niculescu a publicat joi, 12 noiembrie, pe pagina personală de X, un mesaj în care anunță că a discutat telefonic cu omologul său din Maroc, Fatima Ezzahra El Mansouri, despre candidatura fostului premier Dacian Cioloș pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) în perioada 2027-2030. Convorbirea dintre cei doi șefi executivi a avut loc în contextul în care luni, 16 noiembrie, în capitala Cambodgiei, vor avea loc alegerile în cadrul cărora Dacian Cioloș va da piept cu alți trei candidați, printre care se află și actuala deținătoare a funcției, Louise Mushikiwabo.
„O conversație telefonică deosebit de cordială cu doamna Fatima Ezzahra El Mansouri, șefa Guvernului Marocului.
Marocul este un partener important pentru România și principalul nostru partener comercial din Africa. Ne dorim să consolidăm și mai mult relațiile noastre – atât pe plan politic, cât și economic – prin încurajarea unor noi investiții.
Discuția noastră a vizat, de asemenea, o serie de chestiuni regionale și internaționale, în privința cărora abordările noastre sunt, în mare măsură, convergente.
În final, am discutat despre candidatura lui Dacian Cioloș pentru funcția de Secretar General al Francofoniei, în contextul excelentei cooperări dintre cele două țări ale noastre în cadrul Francofoniei – un spațiu față de care suntem profund angajați”, a scris premierul României în postarea publicată pe X.
Alegerea viitorului secretar general al OIF este programată la începutul săptămânii viitoare, în Phnom Penh, în cadrul celui de-al XX-lea Summit al Francofoniei, organizat în perioada 15-16 noiembrie. Pe lista de candidați, se află următoarele nume:
Principalul adversar al lui Dacian Cioloș este chiar Louise Mushikiwabo, cea care conduce organizația din anul 2019 și care urmărește obținerea unui al treilea mandat consecutiv.