Șeful Guvernului crede că situația din regiune oferă cea mai mare oportunitate pentru România, legată de R. Moldova

Publicat: 23 03. 2014, 21:42
Actualizat: 06 04. 2019, 12:49

Ponta a susținut într-o emisiune la Antena 3 că situația din Republica Moldova este un obiectiv major pentru România, dar și o oportunitate care nu trebuie ratată.

„Cred totuși că cel mai important pentru România în 2014 nu este nici măcar cine va câștiga la europarlamentare sau la prezidențiale, ci este dacă nu cumva…să nu ratăm și acest moment istoric pentru a ne atinge un obiectiv major, fundamental pentru România, și anume Moldova”, a susținut premierul.

Ponta a apreciat că situația dintre Ucraina și Rusia este cel mai mare pericol pentru România și pentru regiune după 1989.

El a apreciat că situația oferă în același timp și cea mai mare oportunitate. „Se spune de multe ori că pericolul înseamnă și oportunitate. Este cea mai mare oportunitate de după 1990 pentru ca România să-și atingă un obiectiv major. Pentru Europa e minor, Moldova nu e cel mai important punct, dar pentru România e cel mai important, și anume de a folosi acest moment politico-istoric pentru a accelera extraordinar de puternic reaproprierea Moldovei de ceea ce înseamnă Europa și chiar NATO. Depinde de cât de inteligenți suntem să folosim acest prilej”, a mai afirmat Ponta.

Premierul a afirmat că în acest moment România ar fi suficient de puternică pentru a fi pentru Republica Moldova ceea ce a fost Germania de Vest pentru cea de Est.

„Fără a spune prin asta că eu văd ca principală soluție – cum spunea președintele Băsescu – să-i luăm înapoi. Eu nu cred că asta este soluția cea mai inteligentă, decât dacă oamenii din Moldova vor decide asta, vor face un referendum și vor… Dacă nu, cea mai inteligentă, mai rațională și mai corectă soluție este ca România să sprijine în mod concret, nu doar prin declarații, ci prin lucruri extrem de concrete o apropriere ireversibilă a Moldovei de UE, un calendar clar”, a mai declarat Ponta.

Premierul a fost întrebat cum vede situația din Transnistria în cazul în care Vladimir Putin va adopta o atitudine similară cu cea din Crimeea.

„Transnistria este… nu știu care e imaginea plastică cea mai. Știți, când trebuie să intre o mașină în garaj și rămâne cârligul ăla din spate în afară și atunci nu se poate închide ușa niciodată. Deci, e evident că atât timp cât nu se rezolvă problema Transnistriei într-un fel sau altul, Moldova nu va reuși să intre nici în UE, nici în NATO”, a susținut Ponta.

El a precizat că nu se poate intra în NATO când țara respectivă are unități ale armatei ruse pe teritoriul său.

„Eu cred că Moldova va intra în UE și ulterior în NATO atunci când va rezolva într-un fel sau altul problema Transnistriei. Dar să le spune noi de la București cum să o rezolve nu e bine. Ei trebuie să decidă, și trebuie să decidă care este soluția cea mai bună pentru ei. Nu e o decizie ușoară”, a mai afirmat Victor Ponta.

De asemenea, el a menționat că în caz contrar obiectivul 1 ianuarie 2018 pentru aderarea Republicii Moldova la UE nu va putea fi atins.

Totodată, premierul a fost întrebat cum va reacționa România în cazul în care Rusia va pune în pericol situația românilor din Transnistria.

„Vreau să reacționăm în modul în care… și să dăm acel ajutor pe care ni-l cer cei de la Chișinău, nu vreau să ne repezim mai mult decât ne cer cei de acolo (…) Suntem fratele mai mare, dar fratele mai mare nu intră cu forța peste fratele mai mic, ci îl întreabă pe fratele mai mic: Dom”le, cu ce ai nevoie să te ajut? Spune-mi ce ai nevoie și te ajut cu absolut tot ceea ce spui”, a mai declarat Ponta.

Premierul a făcut câteva afirmații și despre președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.

„Vladimir Putin este simbolul unor nostalgii de mare putere a Rusiei și probabil a unei părți importante. Nu pot să-mi dau seama câți dintre ruși își doresc să fie din nou acel mare imperiu care a fost nu doar în perioada sovietică. Rusia a fost un mare imperiu și înainte de perioada sovietică, și atunci reprezintă aceste aspirații. Problema noastră, a Europei și a SUA în primul rând este că, dacă suntem separați, nu putem rezista în fața unei confruntări, în al doilea rând că, dacă suntem împreună, America și Europa, trebuie să fim extrem de pragmatici și să înțelegem unde putem cu adevărat să oprim acest dorințe de creștere și nostalgii imperiale și cât de mult dorim să ne asumăm acest lucru”, a afirmat Ponta.

Andi Manciu, andi.manciu@mediafax.ro