Senatorul PC, Cristiana Anghel: „Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă, prin absurd, cei din DNA ar înnebuni și ar hotărî ca într-o săptămână să aresteze 200 de parlamentari fără să mai aibă nevoie de avizul nostru!”

Publicat: 26 11. 2014, 10:18

Încercând să aflam ce se „ascunde” în spatele declarației senatorului PC, Cristiana Anghel, care spunea marți, în cadrul dezbaterii pe proiectul de buget al Senatului -2015, că „Noi mărim bugetul DNA, mărim bugetul ANI, îl dublăm, îl triplăm și după aceea ne mirăm de ce se întâmplă”, gândul a contactat-o pe doamna Anghel pentru a-i cere mai multe lămuriri.

În context, senatorul conservator a detaliat că problema nu a fost pusă la modul în care s-a înțeles inițial, și că, de fapt, a încercat să atragă atenția asupra unor situații nefirești de care se lovește în activitatea zilnică: șoferi ai Senatului cu salarii mici, lipsa acută a consumabilelor, precum și a obiectelor de igienă elemntară – săpun și hârtie igienică.

„S-a ajuns într-un stadiu… Totuși, în Senatul acela lucrează niște demnitari. Ați mers la WC-urile de sus, ca să vedeți că nu există săpun și hârtie igienică? V-ați uitat la mașinile cu care mergem noi de obicei? Și, stați puțin, nu avem toți senatorii câte o mașină. Este o mașină de la dispecerat cu care suntem duși, și pe care o așteptăm în barul Senatului, câte o jumătate de oră, câte o oră, ca să ne putem duce acasă. Și dacă nu avem mașină, mergem cu taxiul. Dumneavoastră vi se pare normal să mergem cu taxiul? Și nu vorbesc că plătesc, dar vorbesc despre siguranța demnitarului”, a explicat Cristiana Anghel.

Senatorul PC este, în aceeași măsură, foarte supărat pentru că s-a stricat imaginea demnitarului. „S-a ajuns la o fază în care, pentu câțiva inși care au făcut prostii – prostii, puțin spus -, care au furat, care… suntem, cu  toții, discreditați”, spune Cristiana Anghel.

Senatorul susține, însă, că nu le poartă pică celorlalți parlamentari, indiferent de culoarea lor politică. „Pe mine nu mă interesează lupta politică, nu mă interesează underground-urile. Pe mine mă interesează să fac ce am promis. Și am promis pensii la militari, am promis salarii decente, am promis că reîinființăm spitale, am promis că anulăm toate legile asumate de Boc, am promis că facem o reformă în Justiție”.

În privința Jutiției, a DNA mai ales, Anghel și-a exprimat o îngrijorare majoră.

„Cinstit vă spun, exact ca și la noi, nu poți să spui că toți judecătorii și toți procurorii sunt niște nemernici și niște nenorociți. Dar printre ei există și oameni de acest fel – dovadă, faptul că o parte dintre ei sunt condamnați și sunt în închisoare. Și atunci, nu-i ridicăm pe unii în slăvi și pe alții îi lăsăm așa! Gândiți-vă, vă rog frumos, totuși – că asta mă deranjează pe mine grozav – cum s-a făcut marele tam-tam pe imunitatea noastră, a parlamentarilor. Și, în primul rând, că nu este imunitate, ci inviolabilitate. Gândiți-vă că senatorii nu ar avea acest statut și – prin absurd -, cei din DNA ar înnebuni și ar hotărî ca într-o săptămână să aresteze 200 de parlamentari fără să mai aibă nevoie de avizul nostru. S-ar schimba, pur și simplu, echilibrul politic doar pentru că niște oameni vor să facă lucrul acesta?” s-a întrebat retoric Cristiana Anghel.