Stelian Fuia, către Constantin: Mințiți cu nonșalanță; V-ați achitat datoria către Voiculescu?

Fostul ministru PDL al Agriculturii Stelian Fuia l-a acuzat, marți, în plenul Camerei, pe actualul ministru USL, Daniel Constantin, că minte „cu nonșalanță” asupra progreselor înregistrate și l-a întrebat dacă și-a achitat datoria către președintele fondator al PC, Dan Voiculescu.

„Mințiți cu nonșalanță dezarmantă. V-am pierdut șirul minciunilor”, a spus Fuia, care a arătat că el nu i-a lăudat niciodată planurile de activitate, așa cum se exprimase Constantin anterior.

Fuia a spus că bugetul pentru irigații nu a fost suplimentat de Constantin, așa cum a precizat acesta, banii fiind realocați din alte proiecte și nici nu a irigat 270.000 de hectare, ci a irigat 80.000 de hectare, dar de câteva ori.

„Domnule ministru, fermierii și noi avem o curiozitate: v-ați achitat datoria către domnul Voiculescu? Pentru că sunt mulți români, inclusiv angajații de la Oltchim, care ar dori să beneficieze, în condițiile pe care le aveți dumneavostră, de un credit pe zece ani fără dobândă”, a mai spus Fuia.

El i-a cerut demisia lui Constantin pentru „implicare în tentativă de fraudare” a fondurilor europene.

„Vă cer demisia pentru implicarea în tentativa de fraudare a fondurilor europene pe măsura 111 – asistență tehnică pentru fermele de susbzistență”, a spus Fuia.

Plenul Camerei Deputaților dezbate moțiunea simplă inițiată de PDL pe tema Agriculturii, intitulată „Dăunătorii USL distrug agricultura”, în care se solicită demisia ministrului de resort, Daniel Constantin.