Vicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu ar fi vizat de mega-ancheta declanșată de DIICOT central în cazul unei presupuse încălcări a embargoului față de Belarus, transmit surse judiciare pentru Gândul.
Potrivit acestora inclusiv în cazul acestuia ar avea loc percheziții ale anchetatorilor iar după finalizarea acestora el ar urma să fie escortat de ofițerii de la crimă organizată la sediul Direcției centrale pentru audieri.
Sursele noastre nu pot oferi lămuriri cu privire la gradul acestuia de implicare pe linia încălcării embargoului față de Belarus.
Anchetatorii DIICOT de la structura centrală ar fi descins, miercuri dimineață, în peste zece locații din București și din țară, peste mai mulți reprezentanți ai unor companii care ar fi suspectate de presupusa încălcare a legii embargoului cu statele ex-sovietice, respectiv Belarus și Rusia, susțin pentru Gândul surse judiciare.
Dosarul este unul exploziv în sensul că societățile românești livrau prin companii paravan din Germania și Kazahstan utilaje industriale cu dublă utilizare, cunoscând că beneficiar final ar fi fost entități sancționate prin regulamentele europene și americane.
Concret, ne explică sursele noastre, cu aceste utilaje de mare tonaj, strunguri industriale pe mai multe axe, se pare că fabricile din Belarus ar fi avut posibilitatea să construiască piese pentru vehicule militare precum tancuri sau chiar rachete.
DIICOT confirmă oficial informațiile Gândul și arată că procurorii de la Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au pus în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județelor Dâmbovița, Bacău și Ilfov, într-o cauză având ca obiect investigarea unor infracțiuni privind încălcarea și eludarea regimului sancțiunilor internaționale instituite la nivelul Uniunii Europene, precum și comercializarea, transferarea și exportul unor produse cu dublă utilizare.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026, mai multe persoane ar fi desfășurat activități comerciale și tehnice având ca obiect fabricarea, comercializarea și transferul unor utilaje industriale cu dublă utilizare, susceptibile să fie folosite atât în scopuri civile, cât și pentru fabricarea unor echipamente cu destinație militară.
În cauză este vizat un utilaj industrial de tip VL40 (strung vertical), având o valoare de aproximativ 1.750.000 de euro, pentru care există date că ar fi fost realizate demersuri de transfer către destinatari intermediari din state terțe, în condițiile în care beneficiarul final ar fi fost o entitate din Belarus supusă măsurilor restrictive ale Uniunii Europene.
Totodată, în cauză au fost identificate date potrivit cărora, prin integrarea unor componente hardware și software, precum și prin efectuarea unor lucrări asupra parametrilor tehnici ai utilajelor, acestea au dobândit caracteristici care le permiteau utilizarea în scopuri militare.
Din actele de urmărire penală rezultă, de asemenea, indicii privind utilizarea unor circuite comerciale prin intermediul unor societăți din state terțe, în scopul disimulării beneficiarului final și al evitării aplicării regimului de control al exporturilor, precum și existența unor demersuri pentru obținerea unor autorizații de export, urmate de continuarea operațiunilor în condițiile respingerii acestora de către autoritățile competente.
În cauză, prin ordonanța din data de 29.09.2026, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 8 suspecți, cu privire la săvârșirea, în diferite forme de participație, a infracțiunii prevăzute de art. 27 indice1, alin. (1) lit. e), raportat la alin. (5) și alin. (6) din O.U.G. nr. 202/2008, privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Ffoto-strung-perch.jpeg)
Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, jandarmilor brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița.