Stroe: „Eu n-am auzit ca Ponta să facă traficul ăla de influență de care se vorbește. Dacă a fost Duicu în birou, nu am știut că e el „

Publicat: 08 04. 2014, 13:43
Actualizat: 08 08. 2015, 06:31

După ce numele lui, împreună cu cel al premierul Victor Ponta, au apărut în stenogramele din referatul procurorilor DNA în cazul șefului CJ Mehedinți, Adrian Duicu, fostul ministru al Internelor, Radu Stroe, a negat că o astfel de întâlnire cu șeful poliției, Petre Tobă, ar fi avut loc în cabinetul prim-ministrului.

„Nu mi-amintesc de o asemenea întâlnire în cabinetul premierului, dar în cabinetul premierului se perindă multă lume, iar miniștrii chiar trebuie să fie pe acolo. Nu cunosc o asemenea discuție, nu am auzit ca premierul să se ocupe de așa ceva, eu n-am auzit, adică să facă traficul ăla de influență de care se vorbește. Noi am avut mai multe întâlniri, dar nimic pe acest subiect”, a declarat Stroe pentru gândul.

Mai mult, acesta a precizat că nici măcar nu-l cunoaște pe liderul PSD, Adrian Duicu.

„Eu, personal, nu-l cunosc pe domnul Duicu, nu cred că l-am văzut în viața mea vreodată și dacă a fost, nu am știut că e el. Dacă era Oprișan, știam, că-l cunosc”, a mai spus Stroe.

Procurorii DNA susțin, în referatul la dosarul de corupție al președintelui CJ Mehedinți, Adrian Duicu, faptul că acesta și-a folosit calitatea influentă pentru a determina o promovare în centrala Ministerului Afacerilor de Interne pentru Ștefan Constantin Ponea, șeful Politiei Mehedinti. Ca să rezolve asta, Duicu a mers, potrivit procurorilor, în biroul lui Victor Ponta, de la Palatul Victoria.

Premierul Victor Ponta a evitat astăzi să clarifice dacă, așa cum au precizat surse din DNA pentru gândul, ar fi influențat numirea la conducerea IPJ Mehedinți a lui Constantin Ponea, omul care urma să îl scape pe președintele CJ Mehedinți, Adrian Duicu, de dosarul de conflict de interese și să obțină numirea soției sale, Elisabeta Ponea, într-un post de conducere la Direcția Națională Anticorupție.

„Sunt absolut convins că veți primi de la procurori înregistrările de mine din birou”, a replicat Ponta.

Întrebat dacă a avut o discuție cu Petre Tobă, șeful Poliției Române, legată de această numire, premierul s-a eschivat. „Nu, nu cred”.

Pus apoi în situația de a preciza dacă nu a avut o astfel de discuție sau este nesigur, prim-ministrul a atacat jurnaliștii care au dat detalii din dosarul „Duicu” care menționează și numele său. „Eu nu știu de așa ceva. Au fost foarte mulți prim-miniștri, au fost șefi de servicii de informații, au fost conducători de instituții. Veți primi, și la Gândul, și la B1 și la unde mai trebuie și o să vă convingeți și dumneavoastră”, a spus Ponta.