TĂRICEANU va fi audiat în Comisia Juridică, înainte de votul privind ridicarea IMUNITĂȚII: Am serioase îndoieli în privința faptelor care ar putea fi în dosarul trimis la Senat

Publicat: 27 11. 2018, 09:22
Actualizat: 25 03. 2019, 21:34

„Ca urmare a solicitării Biroului Permanent am realizat o evaluare preliminară. Vom propune Biroului Permanent audierea domnului Tăriceanu marțea viitoare, adică la proxima ședință a Comisiei”, a declarat săptămâna trecută președintele Comisiei juridice a Senatului, Robert Cazanciuc.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat la un post de televiziune, pe 11 noiembrie, referitor la dosarul transmis de DNA către Senat, că, deși sunt 73 de volume, acestea reprezintă doar „maculatură” pentru a impresiona.

„Eu am serioase îndoieli în privința faptelor care ar putea să fie în dosarul care este trimis la Senat. Cu toate că sunt 73 de volume, ca să impresioneze, asta înseamnă 20.000 de pagini, părerea mea este că, așa cum s-a întâmplat și în dosarul precedent în care am fost acuzat și achitat, este enorm de multă maculatură. Pun acolo o hârtie ca să spună lumea -domnule dacă sunt atât de multe pagini or fi cine știe ce probe deosebite”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la România TV.

 

 

DNA a solicitat Senatului încuviințarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii au anunțat că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanții unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiționale la un contract comercial, banii fiind folosiți pentru campania electorală.

„Procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obținut contracte comerciale importante de la statul român. Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cerea autorităților judiciare austriece. Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanții unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiționale și ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, au precizat procurorii DNA, într-un răspuns pentru MEDIAFAX.

 

 

Potrivit sursei citate, în cauză se derulează anchetă și față de alte persoane pentru complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl privește pe demnitar, actualmente senator, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de luare de mită este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului.

Firma la care se face referire este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărei nume a fost legat și dosarul Microsoft, în care au fost implicați mai mulți demnitari români.

„În acest sens, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide. Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să își formuleze apărările într-un cadru procesual legal”, mai spune DNA.

 

 

În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunț cu privire la infracțiuni efectuate de angajații români în legătură cu încheierea și derularea contraftului pentru licențe Microsoft din 2004 cu Guvernul României.

Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licențe Microsoft. În 2016, procurorii l-au acuzat pe fostul șef al Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu de abuz în serviciu, pentru că a inițiat și susținut proiectele a două hotărâri de Guvern, prin care s-a aprobat încheierea de licențe între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft. Atunci s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse.