Titus Corlățean: Nu există nicio legătură între problema romilor și aderarea la Schengen

Publicat: 05 10. 2013, 12:49
Actualizat: 27 03. 2019, 18:30

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, apreciază, într-un interviu acordat publicației franceze L’Express, că nu există absolut nicio legătură între integrarea romilor și aderarea României la Spațiul Schengen.

„După cum i-am spus deja omologului meu francez, Laurent Fabius, putem înțelege că subiectul romilor este o chestiune sensibilă în dezbaterile politice care au loc în prezent în Franța. În același timp, contrar a ceea ce am citit în presa franceză, țin să subliniez că nu există absolut nicio legătură între inserția socială a romilor și aderarea României la Spațiul Schengen. Toți cetățenii europeni au dreptul la libera circulație în Uniunea Europeană, indiferent de apartenența sau nonapartenența unui stat la Schengen. Este vorba de unul dintre principiile fundamentale ale construcției europene!”, a explicat Corlățean.

„În plus, consider că ar fi păcat ca relația noastră bilaterală, fondată pe o îndelungată și consistentă istorie comună, dar și pe o reală afinitate politică și culturală, să devină prizoniera unui calendar electoral. Am încheiat cu Franța un ambițios parteneriat strategic pe care dorim să îl dezvoltăm și mai mult și care implică o puternică reciprocitate. Dacă actualul Guvern francez nu mai este interesat de această reciprocitate, trebuie să fim informați – și nu prin presă”, a adăugat Corlățean.

„În privința problemei romilor, aș vrea să precizez că avem un cadru de cooperare bilaterală și că sperăm să găsim împreună soluții durabile pentru a atinge acest obiectiv comun care este integrarea persoanelor vulnerabile, inclusiv a romilor. În privința combaterii infracționalității, există și mecanisme de cooperare polițienească și judiciară care ar putea, eventual, să fie consolidate”, a spus Corlățean. „Am reiterat disponibilitatea României de a aprofunda și mai mult cooperarea polițienească existentă deja între țările noastre și care, conform evaluării noastre comune, aduce deja rezultate bune. În această logică, România este pregătită, în caz de nevoie, să trimită polițiști suplimentari pentru contracararea infracțiunilor comise de unii cetățeni români pe teritoriul francez”, a dat asigurări Corlățean.