Udrea: Gestul USL de a merge înainte cu suspendarea arată că dorește ca românilor să le meargă rău

Udrea: Gestul USL de a merge înainte cu suspendarea arată că dorește ca românilor să le meargă rău
Publicat: 23/04/2012, 19:34
Actualizat: 24/04/2012, 12:59

Ministrul Elena Udrea scrie, pe blogul său, că pentru a trece cu bine peste al doilea val al crizei economice România are nevoie de stabilitate politică, ea susținând că gestul USL de a merge înainte cu suspendarea președintelui Băsescu arată că liderii opoziției doresc ca românilor să le meargă rău

Udrea menționează că „e o situație politico-economică destul de plumburie la nivelul Uniunii Europene”, iar intrarea în recesiune a Zonei Euro poate avea un efect similar pentru economia globală cu lucrurile întâmplate în 2007 și 2008, informează Mediafax.

„În această logică, România nu este scutită de posibile efecte negative”, adaugă Udrea, precizând că se referă la perspectiva scăderii exporturilor sau la perspectiva costurilor de împrumut pentru acoperirea unui eventual deficit bugetar.

Elena Udrea susține însă că România este într-o situație „mult mai bună decât a tuturor celorlalte țări”.

„Așa cum plastic spunea ambasadorul Franței (țară care are și ea probleme și pregătește măsuri de austeritate), Guvernul de la București a fost «elevul model al FMI». Mai mult decât atât, aș spune eu, faptul că acest Cabinet a dus la îndeplinire chiar măsurile pe care noi le-am propus a transmis un semnal de încredere atât FMI, cât și CE. Să fii «elevul model al FMI», dar cu inițiativă proprie, nu este deloc un lucru peiorativ, ci, din contră, unul de laudă la adresa unui Executiv care nu a guvernat cu ochii la sondaje, ci la binele economiei. Creșterea din sondaje a PDL și scăderea USL reprezintă rezultatul direct al faptului că mulți români încep să-și dea seama că Guvernul Boc a fost responsabil și a făcut ce trebuia. Mai mult, că USL-ul este o alianță împotriva firii, al cărui singur scop este să ajungă la guvernare. Nu au soluții economice, nu au expertiză, nu au cadre. Dacă ar ajunge ei la putere, toate sacrificiile făcute de români în ultimii ani ar fi fost în van”, mai scrie Udrea.

În opinia sa, românii încep să-și dea seama că au nevoie de politicieni responsabili, de politicieni care să le spună adevărul, nu de demagogi și populiști. „Iată adevăratul motiv al căderii USL și al creșterii PDL. Eu cred că această tendință se va păstra și în continuare”, scrie Udrea.

Ea susține că, în mod sigur, România va rezista mai bine în fața crizei economice decât în 2009, „imediat după dezastrul alianței Tăriceanu (PNL) – Geoană (PSD)”, întrucât toate datele economice confirmă faptul că România este pe drumul cel bun și că este, „în mod cert”, mai bine pregătită.

„Există însă o condiție pentru a trece cu bine peste al doilea val al crizei: avem nevoie de stabilitate politică. Or, în acest moment, Uniunea Socialistă, PSD în mod deosebit, reprezintă un factor de dezordine politică de natură să amenințe stabilitatea economică a țării. Scandalul creat în jurul funcției de președinte al Senatului, dar mai ales suspendarea Președintelui reprezintă semnale clare că opoziția va face tot posibilul pentru a crea haos, din urma căruia cred ei că vor câștiga. Gestul inconștient și ignorant al USL de a merge înainte cu ideea suspendării Președintelui arată un lucru: cei din opoziție doresc ca românilor să le meargă rău. Numai așa vor avea ei acces la putere. Dacă economia merge bine, atunci șansele lor se diminuează dramatic. Vor face tot ce ține de ei pentru a crea instabilitate politică, de natură să afecteze parcursul economic al țării. Nu întâmplător, acțiunea vine într-un moment în care economia dă semne de revenire, lucru confirmat de datele INS pe trimestrul al treilea”, mai susține Elena Udrea.

„Pentru cei care se prefac că nu înțeleg în ce fel afectează tentativa de suspendare a Președintelui evoluțiile economice”, Udrea amintește faptul că piețele financiare sunt foarte sensibile în acest moment.

„Orice urmă de instabilitate politică, așa cum este această tentativă a USL, este privită ca un semnal că țara respectivă trebuie ocolită. Tentativa de suspendare ticluită de Ponta și Antonescu reprezintă un downgrade al imaginii României în ochii posibililor investitori. Concluzia nu poate fi decât una singură: România e pe drumul cel bun din punct de vedere economic, fiind capabilă să facă față unui foarte probabil val al doilea al crizei economice, dar avem nevoie de stabilitate politică”, încheie Udrea.

Tentativă de suicid. Marea campioană a ţării a înghiţit un pumn de pastile. A fost...
Suma e colosală! Câți lei a mers darul de nuntă la cununia Simonei Halep cu...
FOTO. Anna Lesko, apariție controversată, fără lenjerie intimă! Imaginile nu lasă loc interpretărilor
10 semne că ai probleme cu circulația sângelui
De ce nu a fost prezent tatal lui Toni Iuruc la nunta fiului sau cu...
Sorana Cîrstea nu merge la nunta Simonei Halep! De ce l-a lăsat singur pe Ion...
Aşa iau foc maşinile în mers! Cu ce greşesc şoferii, de fapt
Pentagonul confirmă dezvăluirile din presa americană: Generalul Mark Milley a comunicat cu oficiali chinezi în...
Ce trebuie să știi dacă ai poliță RCA emisă de City Insurance. Recomandarea specialiștilor din...
BANCUL ZILEI – O blondă bine, acostată de câțiva șmecherași
O aplicație de mesagerie foarte populară devine „noul dark web”. E uşor de folosit şi...
Suma e colosală! Câți lei a mers darul de nuntă la cununia Simonei Halep cu...
Virilitatea lui a INTRAT în istorie. Ce a făcut cu cele 70 de soţii a...
Salariul minim pe economie, MAJORAT SEMNIFICATIV în perioada următoare! Ce fericire
Vestea dezastruoasă pentru toți cei cu mașini pe benzină și motorină. Prețul combustibilului, cel mai...
O femeie a văzut o „pasăre fericită” într-un copac. S-a apropiat și a încremenit FOTO
Anunţ ŞOC despre decesul lui Petrică Cercel: Este informaţia momentului! Ce s-a întâmplat, de fapt,...
Șocul anului despre PFIZER! Tocmai L-AU RETRAS de pe piață. Au găsit agenți CANCERIGENI
ACEST MEDICAMENT ESTE CANCERIGEN. Mulți români îl folosesc. Pfizer l-a retras de urgență
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Cei mai bogaţi oameni din lume şi un conflict extraterestru care durează de 15 ani....