VIDEO | Cum vrea PSD să reducă facturile la energie și gaze? Pachetul pe care îl vor propune social-democrații în coaliție

Publicat: 17/01/2022, 15:28
Actualizat: 17/01/2022, 16:32

Purtătorul de cuvânt al PSD, Ștefan Radu Oprea, a detaliat, luni, înaintea ședinței coaliției, pachetul de măsuri din energie pe care social democrații le-au convenit în ședința Consiliului Politic Național și le propun partenerilor de guvernare. Printre acestea se numără plafonarea prețului la energie și gaz la o valoarea mai mică decât cea stabilită prin actuala schemă de ajutor, în vigoare din 1 noiembrie și până în 31 martie, și dublarea cantității pentru care prețul este compensat.

„Dacă aceast pachet de măsuri s-ar aplica cu 1 februarie, ceea ce ar cuprinde consumul din ianuarie, ar însemna ca toți consumatorii casnici din România, instituțiile publice, întreprinderile mici și mijlocii și companiile din România, infrastructura critică, să beneficieze de scăderi substanțiale, la prețul facturilor la energie și la gaze”, a declarat senatorul Ștefan Radu Oprea, dând exemple de calcul pentru reducerile la facturi în cazul actualei legi, respectiv cele propuse de PSD.

PSD vrea reducerea plafonului cu aproape 45%

Înaintea ședinței, liderul PSD, Marcel Ciolacu, anunța că pachetul de măsuri va fi prezentat în ședința coaliției, programată la ora 17:00, la Parlament.

„În ce constau aceste măsuri? În reducerea plafonului cu aproape 45%, a valorii plafonului, și la gaze, și la energie electrică și dublarea volumului care este compensat, și la energie și la gaze”, a declarat Radu Oprea. Purtătorul de cuvânt a menționat și scăderea TVA, de la 19 la 5%, de la 1 februarie, pentru consumatorul casnic și IMM-uri.

Legea plafonării și compensării a fost votată de deputați pe 27 octombrie și se aplică din 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022. Conform legii, beneficiază de plafonarea prețului final de facturare de cel mult 1 leu/kWh – din care componenta de preț a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh – și prețul final facturat al gazelor naturale la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh – nu doar consumatorii casnici, ci și spitalele, unitățile de învățământ, creșele, atât publice, cât și private.

Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, aproape 90% dintre români ar beneficia de compensare prin măsurile propuse de formațiune.

Propunerea PSD prevede un plafon de cel mult 0,303 lei/kWh pentru energia activă și 0,20 lei/kWh la gazele naturale, potrivit Digi24.

Conform legii actuale, cantitățile de energie pentru care se acordă compensație:

  • 300 kwh/lună – 1.500 kWh energie electrică pentru întreaga perioadă ( noiembrie 2021 – martie 2022)
  • echivalentul în kWh a 1.000 metri cubi de gaze naturale pentru întreaga perioadă ( noiembrie 2021 –  martie 2022)

Măsuri structurale și alte tipuri de măsuri anunțate de reprezentantul PSD în conferința de presă:

  • Cele legate de facturile care au fost făcute greșit. Stornarea facturilor să se facă imediant, să se recalculeze fără penalități.
  • În aceeași perioadă, debranșarea să fie interzisă.
  • Penalizarea dură a oricărui abuz.
  • Supraimpozitarea, acolo unde se face profitul, nu doar la producător, ci pe tot lanțul, pentru că e nevoie de o repartiție corectă a efortului pe care îl avem cu toții – nu doar pe cetățean sau consumatorul final – instituție publică sau companie, de la la producător, până la consumator, inclusiv pe furnizor. Supraimpozitarea poate fi o astfel de măsură sau reglementarea marjei de profit pe tot lanțul.
  • Măsuri structurale, de sprijin pentru a deveni prosumeri.

Întrebat despre impactul bugetar, acesta a precizat că este calculat, dar va fi prezentat de ministrul Finanțelor. El a precizat că nu reprezintă doar cheltuielile pe care le-ar face statul român din buget, ci trebuie să ne gândim și la instituțiile publice unde impactul bugetar e mare pentru că facturile trebuie plătite. „Sunt valori care pot fi suportate din bugetul de stat”, a spus Ștefan Radu Oprea, precizând că au fost identificate resurse.

Declarațiile liberalilor

Coaliţia de guvernare se reunește luni după-amiză, la Parlament, pentru a discuta despre măsurile în domeniul energiei, enunțate săptămâna trecută de Nicolae Ciucă și detaliate de ministrul Energiei, Virgil Popescu. Premierul a anunțat, marțea trecută, în 11 ianuarie, propuneri de soluții pentru reducerea facturilor, pe care a spus că le va prezenta în următoarea ședință a coaliției.

Nicolae Ciucă a anunțat că, de la 1 aprilie – deci data de la care ar expira actuala schemă de ajutor,  consumatorii casnici cu un consum lunar de  până la 300 Kwh  vor beneficia de o  nouă schemă de protecție, care va include TVA redus la 5%, precum și compensarea certificatului verde si a bonusului de cogenerare pentru consum.

„În domeniul sectorului agricol si al industriei alimentare, vom lansa măsurile de sprijin la 1 februarie si le vom menține active până la data de 1 iulie. Vom reduce costul energiei electrice  la consumator prin  compensarea bonusului de cogenerare și contravaloarea certificatelor verzi. Vom elabora o schemă de sprijin și pentru gaze naturale. Analizăm, totodată, la nivelul guvernului, introducerea unei noi scheme de sprijin pentru IMM-uri, începând cu 1 aprilie”, a spus premierul.

„Protejarea cetățeanului este principala preocupare a guvernului pe care îl conduc și vom dispune măsuri în consecință. Este însă foarte important să înțelegem că toate aceste măsuri necesită coerență și coordonare, folosind toate pârghiile decizionale de care dispunem”, a conchis Nicolae Ciucă, precizând că va prezenta aceste toate măsuri în următoarea ședință a coaliției.

Ulterior, din 13 ianuarie, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat, în cadrul reuniunii Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, noul set de măsuri analizate pentru a sprijini atât cetățenii, precum și mediul economic afectat de creșterea prețurilor la energie și gaze naturale, care, „după ce va fi agreat la nivelul coaliției, va face obiectul unei ordonanțe de urgență, cu efecte rapide”.

Premierul a menționat și nevoia de a extinde măsurile de protecție și după data de 1 aprilie, în baza unui pachet elaborat în acest sens.

Și ministrul Virgil Popescu a detaliat marți, un prim plan de schimbare a schemei, care, pentru lunile noiembrie și decembrie la nivel de energie electrică consumatori casnici aproximativ 80% din beneficiari din total gospodării care au beneficiat de compensare și plafonare și în jur de 60% la gaze naturale.

Ministrul a avertizat că furnizorii de energie electrică și gaze naturale care au emis facturi uriașe către clienţi ignorând legea care stabileşte plafonarea de preţ şi compensări pentru facturi ar trebui să returneze din oficiu banii încasați , nu să-i rețină din facturile următoare, precizând că operatorii în cauză au beneficiat de acești bani încălcând legea. „Nu poți să îţi bați joc de oameni”, a spus ministrul, marți seara.

Duminică, Virgil Popescu a declarat, la Profit TV, că se lucrează la noua schemă de sprijin pentru populaţie de la 1 aprilie. „Nu vom face o schemă care va fi mai dezavantajoasă decât schema existentă”, a afirmat ministrul.  Virgil Popescu a mai afirmat că se lucrează la noua schemă de sprijin pentru populaţie de la 1 aprilie, dar aceasta trebuie să fie agreată în coaliţie. „Avem o schemă de sprijin pentru populaţie ca să nu mai trecem prin aceste situaţii. (…) Nu vom face o schemă care va fi mai dezavantajoasă decât schema existentă. Vom discuta de la 1 februarie pachet pentru industria alimentară, pentru agricultură, vom putea discuta eventual de la 1 februarie o suplimentare a discountului la gaze naturale, ori mărim discountul de la 33 la 50% sau scădem TVA-ul pentru gaze naturale, deci găsim soluţii”, a detaliat ministrul Energiei, citat de News.ro.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
EXCLUSIV! Cum se simte acum fiul lui Kamara? Leon face progrese notabile: ”Este un mic...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice