Adrian Popa
10.02.2014
Puterea Gândului

Generația copiilor născuți cu tableta în mână

Generația copiilor născuți cu tableta în mână
Copiii de astăzi vor trebui să-și schimbe numele la maturitate pentru a scăpa de trecutul online.

În spatele casei părinților mei de la țară este o uliță în pantă, cum sunt multe în satele de munte. M-am uitat pe geam și am văzut că a nins mult. Zăpada trebuie să fi avut cam o jumătate de metru. După ce plugul de la primărie a dat omătul la o parte de pe uliță, stratul subțire de zăpadă rămas s-a întărit și a înghețat. S-a format o pârtie superbă, care strălucea magic seara în lumina lunii și a neoanelor. Era însă pustie. Deși în cătun locuiesc zeci de copii, majoritatea elevi de școala primară și generală, nimeni nu se dădea cu sania, nimeni nu se bătea cu zăpadă din spatele cazematelor.

Îmi aduc aminte că, în copilăria mea, ulița vibra de gălăgia pe care o făceam împreună cu vecinii. Nu aveam sănii suficiente pentru cât de mulți eram, așa că ne dădeam cu rândul. Acum copiii prietenilor mei din copilărie au uitat să se joace. Majoritatea au computere, telefoane și tablete, cu care își petrec aproape tot timpul liber. Fetele de 13 ani se gătesc frumos și merg în centrul satului la plimbare pentru a-și etala noile haine, coafurile și chiar machiajele. Unele chiar au „prieten”.

Îmi amintesc că m-am dat cu sania de la 5 până la 19 ani. La fel și ceilalți băieți și fete din generația mea. Când eram mai mici părinții trebuiau să recurgă la autoritate pentru a ne chema la miezul nopții acasă. Ne despărțeam cu greu de pârtie, alinați doar de gândul că a doua zi o să o luăm de la capăt. Nu ne trebuia mâncare, apă, televizor, nimic. Viteza saniei, care ne făcea ochii să lăcrimeze, ne era de ajuns, ca un drog. Orgoliile erau și ele mari. A cui sanie este mai rapidă? A mea era mare și robustă. Toată lumea îi zicea „Tancul”. Deși stabilă și frumos lucrată, nu mergea prea repede. „Ferrari-ul” pârtiei era o sanie mică și strâmbă. Scândurile îi erau prinse cu sârmă și stăteau gata să pice. Înainte de fiecare coborâre trebuiau aranjate. Marius, proprietarul său, era tare mândru de ea. O alinta „Baby”. Nimeni nu îl putea întrece pe pârtie. Îi dădea oricui un avans de zece metri, și până la capătul uliței, aflat la vreo 200 de metri mai la vale, Marius câștiga cursa.

„Tancul” și „Baby” există și acum. Ruginesc însă în șoproane. Cei trei copii ai lui Marius nu se dau cu sania decât foarte rar. Deși mama s-a oferit să le împrumute copiilor din vecini „Tancul”, nimeni nu l-a vrut.

Sunt campanii la radio care încearcă să revigoreze pasiunea românilor pentru citit, însă este greu de pariat pe succesul lor pe termen lung. Asta pentru că astăzi cei mici se nasc cu tableta sau smartphone-ul în mână și, înainte de a învăța să citească, știu să ruleze jocuri. Cunosc în jurul meu mulți părinți care, pentru a-și calma copiii, le dau un dispozitiv electronic cu care să se joace. Rareori acest „calmant” nu are efect. De cele mai multe ori, în momentul în care sunt prinși în mirajul multimedia, copiii nu mai vor să audă de mașinuțe, păpuși sau cărți de colorat.

Sunt mulți care vor spune că nu este nimic rău în asta. Cineva mi-a spus că poate cei mici, familiarizați de la o vârstă fragedă cu tehnologia, vor avea o carieră de succes în IT, așa cum cei care fac cunoștință cu un instrument muzical devreme în viață au șansa să devină mari muzicieni. Însă eu cred că electronicele folosite de la vârste fragede nu sunt tot una cu începerea învățării pianului la vârsta de 4 ani. În primul caz, atenția copilului este captată de o lume a tuturor posibilităților, în care primește un volum masiv de informații multimedia și nu se concentrează pe nimic. Este un fel de de cultură „fast-food”, din care prinzi câte ceva din multe, dar nu știi mai multe lucruri despre nimic. Cât credeți că îi va fi reținută atenția unui copil de un episod din „Tom și Jerry” rulat pe tabletă, sau pe o carte de povești digitală, când știe că la o apăsare de deget distanță are Angry Birds? Nu prea mult, pot paria. În al doilea caz, pasiunea pentru un instrument muzical nu captează în atât de mare parte atenția celui mic încât acesta să nu mai aibă timp să se concentreze și pe altceva, precum cititul sau joaca. Și chiar dacă i-ar capta-o atât de mult, măcar scopul ar fi unul constructiv, ar excela într-un domeniu frumos și important, cum este muzica.

Eric Schmidt, președintele executiv al Google, a făcut o declarație controversată la un moment dat: „Copiii de astăzi vor trebui să-și schimbe numele la maturitate pentru a scăpa de trecutul online”. El se referea și la faptul că atunci când ești adolescent publici tot felul de imagini și mesaje mai puțin potrivite pe rețelele de socializare online, iar activitatea aceasta s-ar putea întoarce împotriva ta, câțiva ani mai târziu, când vei fi în căutarea primului job. Mulți dintre angajatorii de astăzi caută pe internet informații despre candidații la joburi. Ba chiar unii îi cer candidatului acces la contul său de pe Facebook. Nu mă refer la numele de utilizator și parolă, deși s-a întâmplat chiar și asta în SUA, ci acces la informațiile din cont. Există, chiar și în România, firme care verifică, prin toate mijloacele, dacă informațiile din CV-ul unui candidat la un job sunt reale. Iar mare parte din această muncă de detectiv se face online. De aceea, părinții ar trebui să fie foarte atenți la reputația și viitorul online al copiilor.

O altă problemă, în opinia mea, o reprezintă părinții care publică, pe propriile pagini de Facebook, foarte multe imagini cu copiii lor și informații despre aceștia. Personal, sunt împotriva acestei practici. Cred că cei mici trebuie să decidă singuri, la o vârstă la care sunt capabili să raționalizeze, dacă doresc să fie sau nu prezenți pe o rețea de socializare. Apropiații, cărora chiar le pasă de copilul tău, îl văd oricum în viața reală, offline. De fiecare dată când am susținut acest lucru m-am lovit de un zid. „Cum adică să nu pun pe Facebook poze cu copilul meu? Doar este cea mai mare realizare a mea”. Da, așa este, însă nu mi se pare sută la sută etic să faci acest lucru. Cel mic nu poate decide dacă vrea că poza în care se află în fundul gol la botez să fie sau nu online. Iar peste ani de zile, când ar vrea ca această imagine să dispară de pe internet, nu va mai avea ce face. Mai mult, se știe că în top trei cele mai enervante lucruri de pe Facebook se numără părinții mândri, care partajează foarte des imagini cu copiii lor. Acest lucru îi expune pe cei mici la o percepție negativă fără voia lor. Cum ar fi ca peste ani și ani copilul tău să devină o mare personalitate, iar presa tabloidă să publice imagini cu el la 4 ani în „puța” goală, găsite pe internet? Parcă și văd titlul: „SENZAȚIONAL! Iată cum arăta X la 4 ani în pielea goală. Click aici!”

Cred că electronicele ar trebui introduse treptat în viața copiilor, atunci când acestea sunt cu adevărat necesare. Și cred că activitățile în aer liber ale copiilor trebuie încurajate cu orice preț. Nimeni nu-i cere unui elev din școala primară să vină la școală cu compunerea scrisă pe computer, cu font Times New Roman mărimea 12 și aliniere Justify. În școala generală orice copil are astăzi nevoie de un computer, pentru a nu rămâne în urmă, însă și atunci activitatea acestuia ar trebui atent monitorizată, iar timpul pe care îl petrece în compania electronicelor just dozat. Această disciplină trebuie formată din copilărie. Observ cât de greu îmi este mie acum, un om care a avut prima dată computer și internet la 19 ani, să mă desprind de gadgeturi și să citesc câteva pagini dintr-o carte. Cultura „fast-food” e mai ușor de ingerat.

Înainte de a încuraja un copil să citească, cred că este mai important să îl încurajați să se joace, sănătos, în aer liber, cu alți copii. Angry Birds nu este joacă, ci divertisment. Joaca are un rol extrem de important la om și la celelalte animale. Îl pregătește pe cel mic pentru viața în societate, pentru interacțiunile complexe de zi cu zi.
 

×
Inchide