Misteriosul domn G care sponsorizează femeile să se tundă la chelie, în scop umanitar

„Să mă tund zero, să nu mă tund zero? M-aș tunde doar dacă îmi cumpără careva părul, să donez banii unei cauze"

„Să mă tund zero, să nu mă tund zero? M-aș tunde doar dacă îmicumpără careva părul, să donez banii unei cauze”, lansa o ideetânăra Roxana Radu pe blogul ei, în iunie. Avea un păr lung, negru,ca-n reclame. Amicii i-au trimis atunci comentarii amuzate. Printreele, un singur post serios – un oarecare domn G se oferea să oplătească el, dacă se tunde cât mai scurt. „Socot minunată ideea.Atât cea de a dona pentru o cauză, cât și cea de a te tunde zero.Așa că iată-mă în calitate de sponsor”, îi scria omul. Nu spuneacine este și de ce face asta. Povestea începea să devină foarteserioasă. N-a trecut nici o lună și Roxana s-a tuns scurt, iardomnul G i-a pus 8.500 de lei pe card, ea i-a donat… și așa s-adeclanșat pe internet campania umanitară „Scurt pentru o cauză”.Până astăzi, nouă tinere s-au tuns aproape la chelie, cu domnul Glângă ele, la frizerie. La final, au primit câte 2.000 de eurofiecare, să-i împartă bolnavilor.

Dar cine este domnul G și de ce face asta? Nu vom afla poateniciodată, căci vrea să rămână anonim. Una dintre fete, însă, nil-a schițat așa: are peste 40 de ani, pare a fi om de afaceri, esteelegant și tăcut. Multă lume s-a întrebat de ce le-a „urâțit” pebietele fete, în loc să doneze el direct, fără să-l știe nimeni. Aexplicat-o deja: „Oamenii sunt fascinați de această experiențăradicală și asta animă donațiile. Plus că îi învață că soluțiapentru a primi este să nu te limitezi la a cere doar și că trebuiesă și dai”. La întrebarea de ce donează, a răspuns numai atât:”Solidaritate, compasiune și incapacitate a statului român”.

Mihaela, tunsă pentru Dax de la Divertis: „M-am dus însecunda doi și mi-am luat batic”

A doua după Roxana a fost Mihaela. Are 27 de ani și este webeditor. Avea părul lung, peste umeri. Pe Roxana nici măcar nu oștia personal, ci numai de pe internet. „Am prins în zbor un linkpe Twitter și am dat peste articolul ei de pe blog. M-am regăsitcumva în provocarea Roxanei. Oricum, nu cred că aș fi putut donaniciodată 2.000 de euro cuiva. Tot atunci a apărut tot pe Twitterun mesaj de solidaritate cu Dax, saxofonistul de la Divertis, și mis-a aprins beculețul. Și mai aveam o cunoștință care-mi cereaajutorul pentru mama ei”, ne-a povestit Mihaela.

Și iat-o la nouă dimineața la frizerie, cu domnul G lângă ea. Aîntrebat-o: „Mărimea unu sau doi?”. Îi era indiferent, tot chealăse chema că va fi. Domnul G i-a dat moneda, Mihaela a dat cu banul.A ieșit mărimea unu, deci mai rămânea cu câțiva milimetri de păr.”În primele minute după ce am ieșit din frizerie am avut un contactbrutal cu oamenii; mă priveau ciudat. Le fugeau privirile cumdădeau de chelia mea. M-am dus în secunda doi și mi-am luat batic.Am fost la job cu baticul pe cap. Oricum, e o experiență nouă săsimți dușul direct pe scalp, iar mângâierea pe cap e mult maisenzorială. Practic, se simte mai bine. Au fost și unii care ne-aujignit crunt, ne-au reproșat că ne umilim și că suntem hidoase”.Mama s-a precipitat puțin că vine frigul. Dar ce-au mai însemnattoate astea pentru fiică, atunci când a aflat că Dax s-a operat șia putut să-și miște mâna? Căci exact acolo el avusese uncancer.

Viața de femeie cheală – lumea îți spune că ești basexy, ba hidoasă

Următoarea, Tara Duveanu, a donat toți banii FundațieiSpitalului de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu.Povestește: „Câtă vreme mașina de tuns se plimba pe capul meu, euzâmbeam. Rareori am simțit un lucru ca fiind atât de firesc. Amplecat spre casă pe jos, trecând pe lângă domni și doamne ce măpriveau de parcă aș fi ieșit dintr-o navă extraterestră. Nu mi-amferit privirea așa cum mi-am imaginat că o să fac”. Celei de-apatra fete, Anca Bundaru, frizerul i-a promis că la anul pe vremeaasta va avea un superb coc. „Vântul se simte altfel când bate maiaproape de pielea capului. E ca atunci când mergi pe motor și aisenzația de libertate”, spune ea. Astăzi, părul ei are puțin peste20 de milimetri. Banii i-a trimis în mai multe locuri: către unpictor cu membrele paralizate, către o doctoriță bolnavă și către ofetiță de trei luni cu probleme cardiace. Înainte să se tundă,Corina Georgescu s-a speriat și a vrut chiar s-o lase baltă. N-arenunțat de rușine că apucase să promită. După ce a ieșit de lafrizer, lumea i-a spus de toate, ba că e sexy, ba că e hidoasă.

Iată ce povestește pe blog Loredana Modoran: „Da, mi-a plăcutfoșnetul celor 2.000 de euro la mine în palmă, m-am bucurat ca uncopil și i-am așezat bine într-o carte. Da, se putea face șialtfel, normal că se putea să primim banii și fără să ne«ciopârțească». Doar așa ne-am învățat cu toții să cerem fără săoferim nimic în schimb (…) Dacă banii lui G ar fi rămas la noi înbuzunar și i-am fi cheltuit în mall sau în vacanță, sunt sigură căați fi văzut jumătate din românce cu capetele tunse”.

Campania continuă. Acum se caută un alt domnG

Oana Brătilă tremura când i-a trimis primul email domnului G.Durase o zi să se decidă, încă trei să scrie mesajul și încă una sădea send. Toată viața ei visase să aibă părul lung până la talie.”Și da, era frumos și sănătos. Și o să-mi fie dor să mi-l prind cuclama în creștetul capului în stilul Vitoria Lipan. Dar lasfârșitul zilei rămâne doar păr. Care crește și fără de care artrebui să pot trăi la fel de bine”, zice ea. După Oana, a urmat latuns mezina Elena Cîrîc de 21 de ani și ultima, Oana Portase, 24 deani, redactor într-o televiziune. Banii i-a donat unei femei cu otumoare pe creier, alteia bolnavă de cancer și unui puști careriscă să orbească dacă nu e operat urgent la ochi. „După ce m-atuns, am primit un email de la domnul G, unde mă încuraja,spunându-mi că îmi stă foarte bine. Mi-a spus că acțiuniasemănătoare se fac și în străinătate, dar că nu se aștepta ca șila noi să ia atâta amploare”, ne-a povestit Oana. Domnul G i-a spuscă ea ar putea fi ultima. Așa că acum fetele încearcă să ducă maideparte campania „Scurt pentru o cauză”, pentru a găsi un alt domnG.

Oroare! Celebra prezentatoare TV a ţării, abuzată sexual în scara blocului. Atacatorul i-a pus cuţitul...
Doliu uriaș în România! Este prima vedetă mare ucisă de COVID
FOTO. Imagini incendiare cu celebra gimnastă a României! Fără lenjerie intimă, pe rețelele de socializare
FOTO. Imagini incendiare cu celebra gimnastă a României! Fără lenjerie intimă, pe rețelele de socializare
Tratamentul secret pe care îl iau medicii pentru a se imuniza. Medicamentele banale pe care...
Sistem imunitar vs. Coronavirus: Cât timp durează imunitatea după COVID-19? Studii efectuate şi clarificări OMS
Preotul Francisc Doboș, după ce Papa Francisc a declarat că susține căsătoriile gay: „A răspuns...
Ultimul mesaj al cântărețului român aflat la Terapie Intensivă, în stare gravă: 'În cele din...
Are 72 de ani, dar e cuplat cu o studentă. Declarații din dormitorul lor: Să...
Mărturisirile INCENDIARE ale adevăratei Liudmila Ignatenko, femeia care a SUPRAVIEŢUIT Cernobîlului. ''Este o ÎNŞELĂTORIE''
Organul din gât care ar putea să vindece cancerul. Descoperirea istorică, făcută din greșeală
Cuvintele lui Iisus, descoperirea care zguduie creștinismul. A fost însurat sau nu mântuitorul?
Sărbătoare mare vineri în calendarul ortodox: Ce nu ai voie să faci pe 23 octombrie...
Când simți „un gâdilici” în gât virusul și-a croit deja calea în organism. Remediul care...
O experienţă străină în mijlocul Capitalei: Stilul de viaţă francez, în inima Bucureştiului.
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de...
Inchide