Din 1.000 de kilometri de rețea primară de termoficare din Capitală au fost înlocuiți 60 de kilometri, în patru ani

Publicat: 27 08. 2020, 17:34

Alexandru Burghiu, șeful Companiei Termoenergetica (fostă RADET) a precizat, joi, printr-un comunicat de presă, că din cei aproape 1.000 de kilometri de rețea primară de termoficare, în ultimii patru ani au fost înclocuiți 60 de kilometri.

„Periodic apar în spațiul public declarații care privesc încălzirea în Capitală: fie ideea că sistemul de încălzire centralizat ar trebui înlocuit cu sistemul bazat pe centrale de cvartal, fie promisiuni record despre înlocuirea conductelor de distribuție a agentului termic”, se arată într-un comunicat transmis joi de Termoenergetica (fostă RADET).

Alexandru Burghiu, directorul general al Termoenergetica, susține că centralele de cvartal nu sunt o soluție pentru București.

„Soluția tehnică a centralelor de cvartal nu include folosirea punctelor termice”

„Încălzirea cu centrale de cvartal ar presupune ca unul sau mai multe blocuri să fie legate la unități de producție mai mici, amplasate în proximitatea acestora. Dezavantajul este evident: mai multe centrale înseamnă mai multă poluare. Pentru a evita degajarea noxelor în cartiere, ar însemna ca peste tot să fie ridicate coșuri mult mai înalte decât imobilele din zonă, ceea ce ar fi foarte greu de realizat.

În plus, soluția tehnică a centralelor de cvartal nu include folosirea punctelor termice. Mai mult, trecerea la acest mod de încălzire ar presupune redimensionarea rețelei de transport gaze, care ar dura 10 ani”, susține Burghiu.

„Rețeaua primară a fost construită în peste 20 de ani, cu un ritm de circa 50 km pe an”

În ceea ce privește soluția lansată în spațiul public de unii politicieni, care susțin că e posibilă înlocuirea a peste 100 km/an din rețeaua de distribuție din Capitală, Burghiu a precizat:

„Rețeaua primară a fost construită în peste 20 de ani, cu un ritm de circa 50 km pe an. La acel moment, sistemul se realiza înaintea construcției de blocuri, așadar în alte condiții decât în prezent. În momentul de față, înlocuirea conductelor are loc în perioada sezonului cald, așadar 6 luni/an. Pentru ca bucureștenii să fie minim afectați, pe durata lucrărilor se instalează o rețea provizorie, pentru alimentarea consumatorilor din zona afectată”, mai susține Burghiu.

Acesta mai spune  că “singurele lucrări majore de înlocuire a conductelor din Capitală au fost realizate în acești ultimi patru ani”.

„Din 2016 până în prezent am înlocuit cu bani de la bugetul local 260 km de reţea”

„Din 2016 până în prezent am înlocuit cu bani de la bugetul local 260 km de reţea, dintre care 60 km din reţeaua primară, 200 km din reţeaua secundară.

Primăria Capitalei atrage, în premieră, 278 de milioane de euro, fonduri nerambursabile pentru modernizarea a 200 de km de conductă de transport a energiei termice –proiect finanțat prin POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare) 2014-2020. Proiectul a fost pregătit și depus spre finanțare în acest mandat, deja a trecut de etapele de evaluare și se află în contractare.” Burghiu a precizat că este cel mai mare proiect din Uniunea Europeană din ultimii ani în domeniul termoficării, iar studiul de fezabilitate este deja realizat. Rețeaua de distribuție a agentului termic din Capitală este compusă din 987 km rețea primară și aproximativ 3.000 km rețea secundară”, mai susține Burghiu.