Și-a rupt piciorul alunecând pe gheață la o spălătorie auto și vrea să meargă în instanță. „Îmi dau demisia și voi trăi doar din despăgubiri”

Publicat: 22 12. 2022, 19:29
Actualizat: 22 12. 2022, 19:54
Și-a rupt piciorul alunecând pe gheață la o spălătorie auto și vrea să meargă în instanță. „Îmi dau demisia și voi trăi doar din despăgubiri” / Sursa FOTO: Facebook

Frigul din ultimele nopți și precipitațiile mixte au adus poleiul în multe zone din țară. Românii sunt obligați să își curețe trotuarele din jurul caselor, situație valabilă și în cazul firmelor, legea urmărind prevenirea posibilelor accidente.

Din păcate, un bărbat a pățit fix acest lucru, iar acum vrea să știe cum trebuie să procedeze.

Își caută dreptatea pe Facebook

A alunecat pe gheață într-o spălătorie auto, și-a fracturat piciorul, iar acum caută răspunsuri la acțiunea pe care vrea să o întreprindă punând întrebări pe Facebook.

Soția este cea care a detaliat cazul pe grupul „Avocatul online”: „Astăzi soțul meu a fost să spele mașina la self wash. Pe jos era gheață, a alunecat și și-a rupt piciorul. Acum soțul are nevoie de operație pentru că e destul de grav. În cauză, patronul este de vină ca nu a dat cu ceva pe jos. Am înțeles că ține de partea civilă. Cum se procedează mai departe?”.

Multe comentarii sunt de partea victimei, după cum se poate vedea din cele pe care le-am selectat:

  • „Este obligația patronului să creeze condiții să nu te accidentezi. Ai firmă? Ai și obligații”;
  • „Orice local are asigurare. Patronul trebuie să spună de cine aparține la asigurare, ei plătesc totul, nu știu dacă se dau și ceva despăgubiri, dar operația și dacă muncește bani de pe concediu medical îl plătește asigurarea, acuma depinde dacă are așa ceva, că este cam scumpă și mulți o fac doar de pomană, să scape nu se gândesc și la accidente”;
  • „Trebuie să ne asigurăm că nu își pierde nimeni viața. În plus, este obligația firmelor să curețe orice pericol din fața și incinta firmei, altfel cu ce am fi diferiți de o junglă?”;
  • „În Germania este foarte serioasă treaba asta, dar în România nu cred, se pare că lumea aici rade, în Germania locuiesc și suntem obligați și noi ca locuitori să dăm pe jos cu sare să nu avem gheață și atunci când e zăpada să o dăm cu lopata! Dacă se întâmplă un om să cadă să se lovească pe trotuarul nostru, suntem buni de plata, valabil e și pentru toamna când sunt frunze! Și pe alea se poate aluneca! Aici legea e aspră și dacă se întâmpla așa ceva chiar trebuie să plătești;
  • „Vă compătimesc, sincer, dar cred că vă veți izbi de uși închise. Probabil vor spune că dacă îi cădea în cap o bucată de gheață bietului om, abia atunci se luau măsuri”;
  • „Accidentul fiind produs pe tarlaua lui, este posibil să câștigați procesul dacă dați de un avocat bun. Mă gândesc doar dacă i s-ar întâmpla asta vreunei persoane din familie, și eu aș merge până în pânzele albe. Însănătoșire grabnică și succes!”;
  • „Găsiți un avocat și rezolvați problema. Dacă patronul nu este în stare să asigure siguranța clienților iarna să închidă spălătoria până la vară”.
  • „Urât, urât și iar urât să vă gândiți să faceți așa ceva patronului”.

Pe de altă, există și mulți români care îi iau apărarea patronului. Ei sunt cei care o acuză pe femeie că nu urmărește altceva decât să facă rost de bani.

  • „La spălătorie e clar că se face gheață, se lucrează cu apă, oricâte condiții ai face, mai ține și de tine ca om, fii tu cu ochii în altă parte și rupe-ți gâtul, că răspunde patronul”;
  • „Dacă te duci pe pârtie și cazi că este zăpadă pe jos îl bagi pe administratorul ei la pușcărie?”;
  • „Dreptate pentru că te duci în adidași la spălătorie și ai impresia că speli cu gaz și se evaporă? Pe bune acum..nu eșți în stare, nu-ți asumi eventualele pericole, stai în banca ta. Te duci la o spălătorie normală și niște oameni plătiți fac asta pentru tine. Adică eu dacă întru cu adidașii plini de noroi într-un magazin și alunec pe gresie e vina lor sau cum?”;
  • „Urât, urât și iar urât să vă gândiți să faceți așa ceva patronului, eu aș râde dacă domnul în cauză s-ar prezenta cu această problema. E ca și cum mă duc la piscină, alunec, cad și dau în judecată conducerea că nu mi-au asigurat viața”;
  • „Le trebuie bani de Crăciun, doar îs cheltuieli mari. Și-au găsit ei o metodă”;
  • „Mâine mă duc în fața primăriei și alunec, cer despăgubiri de milioane de euro”;
  • „Am căzut și eu odată când am coborât din mașină, atunci n-am realizat cât de norocoasă eram, puteam să dau în judecată firma mașinii și posesorul trotuarului plus pe cei ce au pus bordurile, acum eram ceva gen Becali”;
  • „Mi-am adus aminte că am căzut la metrou acum șapte ani! Metrorex, vin”.