Viitorul umanității, în pericol?! Regiuni întregi de pe Terra nu vor mai putea fi locuite

Publicat: 10 10. 2022, 16:59

Viitorul umanității ar putea fi în pericolul, după cele mai recente informații publicate într-un raport al ONU şi Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC).

Potrivit raportului, numeroase regiuni de pe întreaga planetă vor deveni de nelocuit în următoarele decenii din cauza valurilor de caniculă care vor fi din ce în ce mai dese și mai frecvente.

Cele două organizaţii trag un semnal de alarmă și spun că există limite dincolo de care persoanele expuse la o căldură şi umiditate extreme nu pot supravieţui, însă există şi limite dincolo de care societăţile nu se mai pot adapta, scrie Agerpres.

De asemenea, ONU şi IFRC fac apel în raportul comun la măsuri în vederea pregătirii pentru viitoarele valuri de caniculă pentru a se evita un număr mare de decese.

”Potrivit evoluţiei actuale a climei, valurile de căldură ar putea atinge şi depăşi aceste limite fiziologice şi sociale în cursul următoarelor decenii, în special în regiuni precum Sahel, Asia de Sud şi Asia de Sud-Vest. Vor fi pierderi de vieţi omeneşti la scară largă, mişcări ale populaţiei şi o agravare a inegalităţilor ”, spun cele două organizaţii.

Valurile de căldură reprezintă cel mai mortal pericol meteorologic

Potrivit raportului, aproape peste tot unde sunt disponibile statistici fiabile, valurile de căldură reprezintă cel mai mortal pericol meteorologic.

Valurile de căldură sunt responsabile pentru unele dintre cele mai grave dezastre înregistrate vreodată în privinţa deceselor. Raportul aminteşte de valul de caniculă din 2003 din Europa, care a provocat peste 70.000 de decese, şi de un val de căldură din Rusia din 2010 care a ucis peste 55.000 de persoane.

Potrivit raportului, experţii prevăd rate foarte mari de decese cauzate de căldura extremă, ”comparabile ca amploare, până la sfârşitul secolului, cu toate tipurile de cancer”.