Adrian Mutu nu joacă împotriva Stelei de teamă să nu rateze transferul în India

Publicat: 19 09. 2014, 18:02

„Mutu nu intră în calcul pentru meciul de duminică. Aseară, a venit la mine și mi-a spus că nu vrea să riște. Îi e teamă să nu se accidenteze și să compromită acest transfer. Este o pierdere, Mutu era jucătorul care, în orice moment, putea produce ceva în plan ofensiv. În afara lui, ne confruntăm și cu absențele lui Albin, Teixeira, N’Koyi și Bolboașă. Acest meci ne-a prins puțin descoperiți, dar, în același timp, este și un prilej pentru ceilalți jucători să-și arate calitățile”, a declarat Mulțescu.

Cu toate aceste absențe, Mulțescu afirmă că obiectivul echipei sale în derbiul cu Steaua este victoria. „Pentru noi este un examen foarte important, putem rămâne în grupul fruntaș sau să ne îndepărtăm. Chiar și în situația aceasta, ne interesează victoria cu Steaua! Va fi ca mersul pe sârmă, trebuie să nu greșim, să fim exacți și inspirați. Dacă vom avea capacitatea să-i blocăm și să facem bine tranziția, putem pune probleme. Trebuie să ne dublăm, să alergăm, atuul nostru trebuie să fie echipa. Să dea Dumnezeu să avem ocaziile lui Aalborg. Sper să nu ajungem în zece oameni. Trebuie să-i acordăm atenție deosebită lui Sânmărtean, să-l blocăm, dar, în același timp, să avem atenția și asupra celorlalți”, a afirmat tehnicianul.

Mulțescu a mai spus că în proporție de 90 la sută și-a conturat formula de start, iar banderola va fi preluată de Geraldo. Tehnicianul a avut un mesaj și pentru suporterii petroliști: „Murim cu ei de gât!”.

Finanțatorul grupării Petrolul Ploiești, Daniel Capră, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că are cunoștință de intenția unui club din India de a-l transfera pe Adrian Mutu, dar a precizat că acea propunere datează din vară și în momentul de față nu este nimic concret.

Presa centrală a vehiculat informația potrivit căreia Adrian Mutu va fi transferat la unul din cele opt cluburi care vor participa la prima ediție a Indian Super League (ISL), competiție care se va desfășura pe parcursul a trei luni (octombrie-decembrie). În Indian Super League vor mai participa vedete ale fotbalului mondial precum francezii David Trezeguet și Robert Pires, italianul Alessandro Del Piero și englezul David James.

Partida Petrolul Ploiești – Steaua, din cadrul etapei a VIII- a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 21.00.