Adrian Mutu OPREȘTE campioana din drumul spre titlu! FCSB, doar 0-0 la Ploiești
FCSB a remizat joi seara, în deplasare, scor 0-0, cu Petrolul Ploieşti, antrenată de Adrian Mutu, în ultimul meci al etapei a 25-a din Superligă.
Bucureștenii au 43 de puncte şi se află pe locul 4 în clasament, în timp ce Petrolul este pe locul 8, cu 36 de puncte.
Adrian Mutu OPREȘTE campioana din drumul spre titlu! FCSB, doar 0-0 la Ploiești
„Am știut că o să fie un meci greu, în prima repriză am controlat meciul. Am marcat un gol, nu a fost validat… A fost un meci mai deschis în repriza secundă, am încercat să înscriem un gol. La ultima acțiune e posibil să fie un penalty acolo. Nu decide campionatul această remiză.
Nu știm ce s-a întâmplat cu Edjouma. Asta e situația din nefericire, apar accidentări. Sper ca într-o zi să avem lotul complet”, a declarat Elias Charalambous
Ce spune Adrian Mutu
„Terenul nu s-a ridicat la nivelul dorit. Știu că autoritățile fac totul pentru a ne oferi cel mai bun gazon.
Nu ne ajută nici vremea, a fost foarte frig la nivelul gazonului. FCSB, fiind o echipă care controlează, a fost încetinită de gazon.
Peste o lună, când va da căldura, sper să fie bun gazonul. Noi suntem acolo, dar cred că noi și Sepsi avem cel mai greu program, comparând cu Rapid”, a declarat Adrian Mutu, la conferința de presă.
FCSB e neînvinsă de nouă etape, în care are cinci victorii și patru egaluri. În ultimele patru etape, campioana a obținut doar o victorie.
Cum au arătat cele două echipe?
- PETROLUL: Bălbărău – Ricardinho, Roche, Huja, D. Radu – T. Keita – V. Gheorghe (M. Rădulescu 74), Hanca, Jyry, Grozav – Irobiso. Antrebor: Adrian Mutu
- FCSB: Târnovanu – Pantea (M. Toma 46), M. Popescu, Dawa, Radunovic – Chiricheş, Şut – Al. Băluţă (V. Creţu 46), Edjouma (Baba Alhassan 43), Miculescu (M. Ştefănescu 63) – Bîrligea. Antrenor: Elias Charalambous
Ce urmează în etapa 26?
Vineri, 7 februarie
Ora 20:00 FC Botoșani – Dinamo București
Sâmbătă, 8 februarie
Ora 16:00 Unirea Slobozia – Universitatea Craiova
Ora 19:00 Oțelul Galați – FC Rapid 1923
Duminică, 9 februarie
Ora 14:30 FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești
Ora 17:00 Universitatea Cluj – Politehnica Iași
Ora 20:00 FCSB – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Luni, 10 februarie
Ora 17:00 Farul Constanța – Gloria Buzău
Ora 20:00 UTA Arad – CFR 1907 Cluj