Adunarea Generală a FR Box a anulat decizia de luni a Biroului Federal, Doroftei poate candida la șefia boxului românesc

Publicat: 23 11. 2012, 13:30
Actualizat: 23 11. 2012, 13:30

Adunarea Generală Extraordinară a FR Box a votat anularea deciziei din 19 noiembrie, când s-au aprobat doar candidaturile lui Relu Auraș și Fănel Trandafir pentru postul de președinte, revenind la cea din 12 noiembrie, când toate cele șapte candidaturi au fost acceptate.

Biroul Federal al FR Box a validat, luni, doar două dintre cele șapte candidaturi depuse pentru alegerile din 23 noiembrie, cele ale lui Relu Aureș și Fănel Trandafir. În schimb, candidaturile lui Francisc Vaștag, Leonard Doroftei, Bogdan Stoicescu, Marian Simion și Titi Tudor au fost respinse atunci, deoarece niciunul dintre cei cinci nu a făcut parte din Biroul Federal în perioada 2007-2010, așa cum, susținea președintele Rudel Obreja, prevede statutul FR Box.

Vineri, în urma deciziei Adunării Generale, toți candidații, cu excepția lui Trandafir, și-au retras dosarele, pentru a-l susține pe Leonard Doroftei.

Bogdan Stoicescu nu este prezent și nu mai are dreptul de a candida.

În acest moment, singurii candidați la președinția FR Box sunt Leonard Doroftei și Fănel Trandafir.

Tot în cadrul acestei Adunări Generale Extraordinare, ce are loc la sediul ANST, președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, și-a anunțat demisia din funcție.

Membrii Adunării Generale Extraordinare vor alege, vineri, noul conducător al forului.