Ana Maria Popescu a câștigat medalia de aur la scrimă la Grand Prix-ul din Qatar

Publicat: 26 01. 2020, 21:17

„AUR PENTRU ANA LA DOHA! Ana Maria Popescu a câștigat medalia de aur a Grand Prix-ului din Qatar după ce a învins-o în finală pe italianca Mara Navarria. A fost 15-9 pentru campioana noastră, care nu a lăsat nici o clipă senzația că ar putea pierde această finală! Aur pentru campioană! Bravo, Ana! Felicitări antrenorilor”, a fost anunțul făcut de Federația Română de Scrimă, pe pagina oficială de Facebook.

De-a lungul competiției, Ana Maria Popescu a mai învins sportive precum Camille Nabeth, Katrina Lehis, Jung Hyojung, Katherine Holmes și Tatiana Andriușina.