Antrenorul Viorel Ion, suspendat 2 ani pentru jocuri trucate

Publicat: 26 05. 2016, 08:55
Actualizat: 02 11. 2016, 11:26

La aproape șapte luni după ce se făcea publică informația că Gloria Buzău e subiectul principal al unei anchete a Comisiei de Integritate a Federației Române de Fotbal în cazul unui dosar cu zece meciuri disputate în sezonul trecut din liga secundă, care ar fi fost aranjate de conducerea clubului pentru a obține bani din pariuri și după multe amânări în luarea unei decizii, Comisia de Disciplină și Etică a FRF a hotărât în ședința de miercuri, 25 mai 2016, să dea în sfârșit un verdict istoric pentru fotbalul românesc: suspendări ce însumează 14 ani și 6 luni (174 luni) de interzicere a oricărei activități legate de fotbal și la amenzi ce însumează suma de 960.000 lei (aproximativ 213.000 mii de euro).

Cel mai rău din această anchetă a ieși antrenorul Viorel Ion. În vârstă de 48 de ani, fostul jucător al echipelor Gloria Buzău, Oțelul Galați, Steaua București, Bochum și Rapid, a primit o suspendare de 2 ani din partea FRF și o amendă de 200 de mii de lei, aceeași sancțiune fiind luată și pentru secunzii săi, Romică Bunică și Marian Roșu. Viorel Ion își pregătea oricum ieșirea din fotbal la finalul acestui sezon, deoarece s-a înscris în cursa de a deveni primar al orașului Buzău.

Pe lângă cei 3 antrenori, 14 jucători au primit, la rândul lor, interzis să mai participe la activități fotbalistice și au fost amendați, doar doi fotbaliști, Adrian Ghinea și Lucian Pârvu, scăpând teferi. În cazul președintelui Dan Tulpan și a atacantului Adrian Răduca urmează să se constituie alte două dosare.

Printre cei 14 jucători împotriva cărora s-au dictat sancțiuni, cel mai rău au ieșit Iulian Dăniță și Georgian Marcu, ambii cu câte 12 luni de suspendare și 50.000 lei penalitate sportivă, Claudiu Dumitrescu, Cătălin Vlaicu, Clement Pălimaru, toți trei cu câte 10 luni suspendare și 40.000 lei amendă, dar și Cristian Stoicescu, 8 luni suspendare și 30.000 lei amendă.

Alți 6 jucători, Dan Sîrbu (26 ani), Sebastian Agache (28 ani), George Ghiță (32 ani), Gabriel Bobe (22 ani), Mugurel Dedu (31 ani), Dorin Burlacu (23 ani), au primit 6 luni de suspendare și 15.000 lei amendă, iar încă doi Nini Popescu (22 ani) și Alin Iordache (20 ani), au primit 2 luni suspendare și 10.000 lei amendă.