Prima pagină » Sport » Fundația Țiriac lansează cea de-a zecea ediție a programului gratuit de inițiere în patinaj pentru copii, cu o primă sesiune demonstrativă pe 17 octombrie 2026, la Patinoarul Allianz-Țiriac Arena

Fundația Țiriac lansează cea de-a zecea ediție a programului gratuit de inițiere în patinaj pentru copii, cu o primă sesiune demonstrativă pe 17 octombrie 2026, la Patinoarul Allianz-Țiriac Arena

Fundația Țiriac dă startul celei de-a zecea ediții a programului gratuit de inițiere în patinaj dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani, inclusiv. Programul le oferă celor mici ocazia de a descoperi mișcarea pe gheață, de a învăța primele elemente de patinaj și de a-și dezvolta, prin sport, echilibrul, coordonarea și încrederea în propriile mișcări.

Noua ediție a programului debutează cu o sesiune demonstrativă care va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 10:00, la Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Participarea la această sesiune este obligatorie și reprezintă primul pas pentru înscrierea la cursurile gratuite de inițiere.

Sesiunea este gratuită, iar înscrierea se face prin completarea formularului disponibil la următorul link: formular de înscriere.

Înscrierile pentru sesiunea demonstrativă sunt deschise până la 14 octombrie 2026.

Prima întâlnire pe gheață

Sesiunea din 17 octombrie începe de la ora 10:00, la Patinoarul Allianz-Țiriac Arena, Str. Drumul Gării Odăi nr. 7, Otopeni, și marchează prima întâlnire a copiilor cu programul și cu echipa de antrenori. Participanții vor fi programați în cinci serii, iar fiecare sesiune pe gheață va dura 30 de minute.

Exercițiile și jocurile sunt adaptate vârstei și nivelului fiecărui copil și îi ajută pe cei mici să se familiarizeze treptat cu echipamentul, suprafața de gheață și primele mișcări.

Antrenorii vor urmări, în funcție de nivelul fiecărui participant, echilibrul și coordonarea, orientarea în spațiu, capacitatea de a urma indicații simple și modul în care copilul se adaptează activităților de grup. Pentru cei care au mai patinat, va fi evaluat și nivelul deprinderilor deja formate.

Cursurile săptămânale încep în octombrie

După sesiunea demonstrativă de lansare, cursurile gratuite de inițiere în patinaj se vor desfășura săptămânal, de luni până vineri, în intervalele 14:00-15:00 și 15:00-16:00, începând de luni, 19 octombrie 2026. Programul de inițiere în patinaj face parte din Țiriac Sports Academy, numele sub care Fundația Țiriac dezvoltă programele sportive pentru copii.

Copiii beneficiază, pe durata programului, de echipamentul necesar, pus la dispoziție gratuit, și sunt îndrumați de instructorii Fundației Țiriac. Pentru menținerea locului în program, este necesară o prezență de minimum 70% din ședințele programate în fiecare lună, în condițiile și cu excepțiile prevăzute în regulamentul programului.

Primii pași sunt dedicați deprinderilor de bază: acomodarea cu gheața, echilibrul, căderea și ridicarea în siguranță, deplasarea, oprirea și schimbările simple de direcție.

Exercițiile și ritmul de lucru sunt adaptate vârstei și nivelului de pregătire al fiecărui copil.

De la inițiere la următorul nivel

După etapa de inițiere, copiii își pot continua parcursul, în mod gratuit, în funcție de nivelul atins, interesul pentru sport și recomandările antrenorilor. Aceștia pot rămâne în cadrul programului de perfecționare sau pot trece către activități introductive de patinaj artistic ori mini-hochei.

Recomandările antrenorilor țin cont de evoluția fiecărui copil, iar decizia de continuare este luată împreună cu familia, în funcție de disponibilitatea grupelor și de resursele programului. Trecerea către o disciplină sportivă nu este obligatorie, astfel că cei care aleg să continue își pot dezvolta abilitățile de patinaj în cadrul programului.

Pentru copiii care își descoperă pasiunea pentru hochei și își doresc să continue pe acest drum, etapa de inițiere poate fi începutul unui parcurs către echipele de copii susținute de Fundația Țiriac.

Zece ediții de inițiere în patinaj

Fundația Țiriac derulează programul de inițiere în patinaj din anul 2017, oferind în mod constant copiilor mici acces gratuit la primele lor experiențe pe gheață. De la lansarea programului și până în prezent, peste 3.000 de copii au beneficiat de cursurile gratuite de inițiere în patinaj.

Cursurile au loc la Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, o facilitate sportivă realizată conform normelor olimpice internaționale și standardelor Federației Internaționale de Hochei.

Prin cele zece ediții ale programului, Fundația Țiriac continuă să aducă sportul mai aproape de copii, într-un format în care primele încercări și reușite pe gheață pot deveni începutul unui parcurs sportiv.

Acces gratuit la Țiriac Collection pentru copiii participanți la selecțiile sportive de la Otopeni

Ca parte a programelor sportive derulate de Fundația Țiriac la Otopeni, toți copiii care participă la evenimentele de selecție organizate în cadrul acestora beneficiază de acces gratuit la Țiriac Collection până la 1 noiembrie 2026, conform programului de vizitare al galeriei.

Beneficiul se aplică atât copiilor care au participat la selecțiile de gimnastică organizate în luna septembrie, cât și celor care vor lua parte la selecțiile programate în luna octombrie pentru patinaj, înot, judo și scrimă, la baza sportivă de la Otopeni.

Astfel, pe lângă întâlnirea cu sportul, cei mici au ocazia să descopere una dintre cele mai spectaculoase colecții auto din lume și să se bucure de o incursiune fascinantă prin peste un secol de istorie automobilistică.

Fundația Țiriac este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care s-a născut la inițiativa și din dorința domnului Ion Țiriac de a contribui la dezvoltarea sportului și încurajarea practicării acestuia în rândul copiilor și tinerilor din România.

Detalii suplimentare despre Fundația Țiriac pot fi accesate la adresa www.fundatiaiontiriac.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„O mizerie și o prostie”. Rusia refuză să trimită către OMS date despre ciumă. Ce se știe până acum despre moartea misterioasă
Cancan.ro
Probleme pentru cea mai bătrână mamă din lume. Casa Adrianei Iliescu a fost vandalizată
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Amenzi uriașe pentru șoferii de camioane care circulă prin București. Ce reguli se schimbă
Click
Michael Douglas, mărturisire stânjenitoare despre Julia Roberts: „Eram foarte beat”. Incidentul care a rupt prietenia
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Spoiler suprem Insula Iubirii 2026 | Cum se întorc Prințul Marco și 'prințesa' Bianca: împreună sau separat? Imagine realizată pe aeroport, la revenirea în România
Ce se întâmplă doctore
Mihaela Bilic explică ce trebuie să mănânci pentru sănătatea oaselor: „Nu este suficient să acordăm atenție unui singur nutrient”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!