Anunțul făcut de Federico Piovaccari, atacantul Stelei, privind întoarcerea sa la Sampdoria

Publicat: 30 11. 2013, 14:57
Actualizat: 20 03. 2019, 17:40

Atacantul Stelei, Federico Piovaccari, spune că va continua să joace pentru echipa din Ghencea cel puțin până vara viitoare.

„Nu plec în iarnă, sunt mulțumit aici și mă simt bine”, a declarat Piovaccari. „Să joc pe un astfel de stadion, în aceste competiții, este ceva extraordinar”, a mai adăugat el, potrivit Dolce Sport.

Atacantul în vârstă de 29 de ani a ajuns la Steaua la începutul sezonului când a fost împrumutat de la clubul italian de fotbal Sampdoria. Conducerea echipei din Ghencea anunța recent că Piovaccari ar fi urmat să se întoarcă, cel mai probabil, la Sampdoria pentru că salariul său anual de 700.000 de euro era prea mare pentru ca Steaua să își permită să îl achite.

Italianul a explicat însă în urmă cu câteva zile, într-o conferință de presă, că nu crede că va reveni la clubul Sampdoria în pauza competițională de iarnă. „Nimeni nu a vorbit cu mine despre o revenire a mea la Sampdoria. Am văzut doar ce s-a scris în ziare. Mă simt bine la Steaua și nu cred că voi schimba echipa în ianuarie”, a declarat atacantul Stelei, potrivit Mediafax.