ANUNȚUL lui Victor Pițurcă despre naționala României și Al Ittihad

Publicat: 27 09. 2014, 17:27

”Nu este adevărat că voi pleca după următoarele două meciuri (n.r. România joacă în preliminariile EURO 2016 cu Ungaria, pe 11 octombrie, și Finlanda, pe 14 octombrie). Habar nu am de unde a apărut această știre. Dacă o să apară ceva de nerefuzat, o să plec. E clar că partea financiară nu m-a mulțumit, altfel plecam după meciul cu Grecia. Plus clauza din contractul meu (n.r. Pițurcă trebuia să despăgubească FRF dacă rupea contractul unilateral). Până în acest moment nu am mai discutat cu nimeni și nu există nicio altă ofertă. Oferta de la Al Ittihad nu mai este de actualitate,  am încheiat toate tratativele după meciul cu Grecia”, a explicat Victor Pițurcă, spunând că, dacă va apărea o nouă ofertă, o va comunica presei.

Conform contractului, Pițurcă este selecționerul României până după EURO 2016, la care trebuie să califice naționala. În primul meci din preliminarii, România a învins în Grecia cu 1-0.