Argentina va bate Germania în timpul regulamentar de joc doar dacă va specula această singură vulnerabilitate a nemților. Cum „învinge” Diego Simeone Germania

Publicat: 12 07. 2014, 19:59
Actualizat: 05 09. 2019, 19:21

Diego Simeone, unul dintre cei mai selecționați jucători din istoria naționalei argentiniene, spune că deși ambele echipe au în momentul de față șanse egale de victorie, Argentina va reuși să câștige Campionatul Mondial dacă profită de singura slăbiciune a germanilor.

Fostul jucător este, totodată, de părere că o victorie împotriva echipei lui Joachim Low va fi greu de obținut, având în vedere că Germania are o echipă bine organizată. „Germania are o echipă foarte solidă și bine organizată, dar cred că există un lucru ce ar putea fi în favoarea Argentinei și aici vorbesc despre linia lor defensivă înaltă. Germania joacă cu o linie înaltă și viteza lui Lionel Messi și a lui Gonzalo Higuain ar putea fi crucială pentru a o străpunge”, a declarat Simeone.

FOTO: Mediafax Foto/Javier Soriano

„Va fi nevoie ca germanii să fie foarte atenți, în special, la acești doi jucători, dar și la Angel Di Maria dacă va juca și la Sergio Aguero”, a mai adăugat fostul jucător argentinian.

El susține, totodată, că Argentina are șanse mari să câștige chiar la finalul meciului de pe Maracana. „Nu am niciun dubiu că Argentina va câștiga la penaltiuri”, spune Diego Simeone.

Germania s-a calificat în finala Campionatului Mondial, după ce a învins Brazilia cu scorul 7-1, iar Argentina a ajuns în finală după ce a trecut de echipa olandezilor și a câștigat meciul cu 4-2.