Auditul la FRF a scos la iveală o pagubă imensă. Burleanu o dezvăluie: „Țineți-vă bine”

Publicat: 28 06. 2014, 16:34
Actualizat: 06 02. 2019, 01:34

„Opinia rezultatului acestui audit este una contrară. Este opinia cea mai dură pe care un raport de audit poate să o facă. În opinia auditorului, datorită efectelor aspectelor prezentate în mai multe rânduri, situațiile financiare nu prezintă cu fidelitate, sub toate aspectele semnificative, poziția oficială a FRF. Această opinie contrară se datorează mai multor erori contabile care au determinat reducerea profitului aferent exercițiului financiar 2013, țineți-vă bine, cu aproximativ 17 milioane de lei, precum și a unor limitări ale ariei de aplicabilitate a activității auditorului financiar”, a afirmat Burleanu.

El a precizat că fosta conducere a înregistrat ca venituri în anul 2013 sume care urmau să intre în conturile FRF în perioada următoare, astfel că încasările forului au fost supraevaluate.

„Principalele erori contabile, care în cazul în care ar fi înregistrate ar determina modificarea rezultatului financiar pentru anul 2013, se referă la sumele încasate din vânzarea de drepturi TV și subvenții venite pentru investiții de la UEFA și FIFA. Sume care au fost înregistrate ca venituri în 2013 și nu ca venituri amânate, deși ele se referă la perioada viitoare. Altfel spus, veniturile realizate ale anului 2013 au fost supraevaluate cu aceste sume”, a menționat șeful FRF.

Unele creanțe vechi, cu probabilitate redusă de încasare, au fost de asemenea trecute la veniturile pe 2013, a continuat Burleanu.

„Un alt tip de ajustări semnificative se referă la creanțe incerte mai vechi de un an, pentru care ar fi trebuit înregistrate pierderi de valoare pentru că probabilitatea încasării lor este redusă la data bilanțului. Alte erori contabile se referă la efectul probabil ale unor diverse litigii nesoluționate încă, respectiv politica contabilă inconsistentă privind evaluarea clădirilor în situațiile financiare. Drept urmare, din cauza acestor erori contabile ar trebui corectat rezultatul financiar raportat la 31 decembrie 2014”, a mai spus spus președintele FRF.

După alegerea în funcția de președinte al FRF, la 5 martie, Burleanu a comandat un audit la forul de la casa Fotbalului. Acesta a fost efectuat de Deloitte România, în luna mai.

Răzvan Burleanu l-a înlocuit la conducerea FRF pe Mircea Sandu, care nu a mai dorit să candideze la ultimele alegeri.