Autoritățile din SUA cer extrădarea lui Nicolas Leoz, fost președinte al Conmebol, acuzat de corupție

Publicat: 24 07. 2015, 10:34

Leoz se numără printre principalii suspecți într-un scandal de corupție și spălare de bani investigat de autoritățile americane.

În prezent, Nicolas Leoz, fost membru al Comitetului Executiv al FIFA, se află în arest la domiciliu, la Asuncion. Leoz susține că este nevinovat.

Leoz nu era la Geneva în luna mai, când șapte oficiali ai FIFA au fost arestați de poliția elvețiană. El a fost reținut ulterior de poliția paraguayană și din 1 iunie este în arest la domiciliu.

Paraguay a deschis propria anchetă în legătură cu cazul de corupție investigat de SUA.

FIFA se confruntă cu un scandal de corupție, după ce justiția americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreședinți FIFA și șapte oficiali ai forului.