Becali s-a săturat de fițele lui Alibec: „Pierd 10 milioane și te las să te antrenezi în curtea școlii”

Publicat: 13 09. 2017, 23:03

Conducătorul clubului nu s-a sfiit să-l amenințe cu măsuri extreme pe atacantul cumpărat de la Astra cu două milioane de euro.

Printre amenințări cu trimisul la antrenament în curtea școlii, Becali a anunțat că merge la echipă pentru a avea o discuție cu Alibec și a-i spune cum stau lucrurile: „Acum îi explic domnului Alibec care e situația. Să nu crezi că faci ce făceai la Astra. Pierd 10 milioane și te las să te antrenezi în curtea școlii. Dacă Dică îl dă afară de la antremanet și nu e în lot, cum să mă bag eu? Acum sunt în mașină și merg la echipă!

Niciodată nu i-am luat apărarea lui Alibec. Am spus că Denis Alibec se pricepe mai mult la fotbal decât MM, pentru că e fotbalist. Acum sunt în mașină, mă duc la echipă. Nu fac ce vor ei. Eu am stabilit niște reguli clare. Meme este ca și cum ar fi Becali”, a spus Becali, la Digi Sport.