„Box după birou”, CLUBUL din București unde Leonard Doroftei are statut de „profesor” invitat. „Oamenii vor să învețe de la un campion”
După ce și-a încheiat colaborare cu cei care conduceau o sală de fitness în cartierul Aviației, Leonard Doroftei, campion mondial la box profesionist dar și la amatori, nu a stat prea mult acasă. Un bun prieten care deține o sală de box, cu o denumire cât se poate de populară, „Box după birou” l-a ofertat să vină când are timp, ca și colaborator, pentru a preda lecții de box.
Nu profesioniștilor, ci iubitorilor acestui sport, oamenilor simpli. „În această sală vin oamenii care iubesc boxul, iubesc mișcarea și vor să învețe de la un campion. E vorba de relaxare de după job, e vorba de bucuria de a face sport.Oamenii sunt bucuroși că se pot detașa de stres și de problemele cotidiene”, a explicat Leonard Doroftei.
Înființează „Atelierul de box Leonard Doroftei”
Puțin, foarte puțin timp a rămas până la momentul în care „Moșul” își va deschide propria sală de box. „În câteva zile sper să am un răspuns clar. M-am gândit ca viitoare sală de box să se numească Atelierul de box Leonard Doroftei. În Canada am descoperit frumusețea antrenamentelor cu oamenii simpli care nu au de-a face cu performanța. Vreau să-i învăț și pe cei din țară lucrurile basic legate de box. Peste tot în lume trăim pe repede înainte. E nevoie și de relaxare. De eliberare a stresului”, a mai spus Doroftei.
Concediu în România
Plecat ani de zile în străinătate, Leonard Doroftei vrea ca vacanța din acest an să o petreacă în România. „Mi-am propus să plec doar eu cu soția să vizităm țara. Sunt multe locuri pe care nu le-am văzut la noi. De pildă, ne-am dori să ajungem în Maramureș”, a mai adăugat el.
Citește și:
Leonard Doroftei a revenit în România, după cinci ani în Canada: „E timpul să mă întorc și sa arăt și altora ce știu ce fac. Cred că pot ajuta boxul românesc să renască. Știu ce fac, fac cu inima”