BUTE – FROCH. Primul antrenor al lui LUCIAN BUTE: Văd un meci de 12 reprize

Publicat: 26 05. 2012, 16:14
Actualizat: 28 05. 2012, 15:47

LUCIAN BUTE luptă în această noapte cu CARL FROCH pentru a își păstra centura de campion mondial IBF.

„Este cea mai importantă luptă de până acum a lui Lucian, și mă aștept la un meci foarte echilibrat. Și asta pentru că Froch este un fost campion mondial, dar și pentru că Lucian va boxa, în premieră, pe terenul  adversarului. Văd un meci de 12 reprize, iar din punctul meu de vedere, Lucian are prima șansă, este campionul mondial en-titre, are o tehnică deosebită, are o viteză foarte bună, a acumulat multă experiență. Avantajele lui Froch sunt că se bate acasă, este foarte rezistent, își păstrează loviturile pentru finalul meciului, a câștigat foarte multe partide prin KO în finalul lor. Froch este un pugilist de mare clasă”, a declarat Felix Păun, primul antrenor al lui LUCIAN BUTE, conform MEDIAFAX

Antrenorul care l-a descoperit pe Bute spune că cei 10 000 de euro pe care clubul din Pechea i-a primit în urma vânzării la licitație a mănușilor cu care BUTE s-a bătut la București, țin clubul în viață.

„Cheltuim acești bani pe cele ce ne trebuie ca să putem funcționa. Este vorba despre echipament sportiv, deplasările pe care le-am făcut și le facem în continuare. Dacă nu exista acel lucru, eram nevoiți să sistăm activitatea și să închidem clubul”, a mai spus Păun.

Meciul BUTE – FROCH se desfășoară în această noapte, la ora 2.00 și este transmis în România de Money Channel