Campionatul Mondial de Fotbal din 2014: Cel mai în vârstă jucător prezent are 43 de ani

Publicat: 25 06. 2014, 10:14
Actualizat: 04 02. 2019, 07:27

Portarul columbian Faryd Mondragon a devenit cel mai în vârstă jucător care evoluează la un turneu final al Cupei Mondiale, la 43 de ani și trei zile, informează AFP.

Mondragon a intrat în joc în minutul 84 și a depășit recorul camerunezului Roger Milla, care a evoluat la CM din 1994 la 42 de ani, o lună și opt zile.

Faryd Mondragon și-a început cariera în 1990 la Deportivo Cali.

„Sunt un privilegiat că am putut fi la un Mondial la 43 de ani”, a declarat Mondragon sâmbătă, după ce a stat pe bancă la primele două meciuri.

Mondragon a depășit cu această ocazuie alte două recorduri. Niciun jucător nu a așteptat 16 ani, între Franța-98 și Brazilia-2014, pentru a participa din nou la CM. Niciun jucător nu a evoluat la două ediții ale CM la 20 de ani distanță, așa cum este cazul lui Mondragon, care a fost prezent și la CM-94.

Reprezentativa Columbiei a încheiat pe primul loc cu maxim de puncte grupa C de la Cupa Mondială, după ce a învins, marți, la Cuiaba, cu scorul de 4-1 (1-1), selecționata Japoniei, în ultima etapă.

Pentru Columbia au marcat Cuadrado ’17 (penalti), Jackoson Martinez ’55, ’82 și James Rodriguez ’90, iar pentru Japonia a înscris Okazaki ’45+1.